Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITM Gorj, la ceas de bilanţ

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Inspectorii de la ITM nu au timp să se plictisească. Controalele derulate pe o perioadă de trei luni scot la iveală, vigilenţa sporită a angajaţilor instituţiei, dar mai ales faptul că unii dintre angajatori îşi ignoră obligaţiile şi nesocotesc legea. În conformitate cu prevederile acesteia însă, pe linia relaţiei în muncă, dar şi a sănătăţii şi securităţii de muncă, inspectorii ITM au aplicat în ultimele trei luni, amenzi în valoare de 545.500 de lei. Au fost derulate peste 600 de controale. Munca la negru continuă să fie pentru unii dintre operatorii economici, încă o tentaţie, căreia din păcate, destui nu-i pot rezista. Au fost derulate la acest capitol, 394 de controale, pe linia Control Relaţii de Muncă, în urma cărora, au fost sancţionaţi 57 de angajatori. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 460.800 de lei, iar pentru munca la negru, sancţiunile aplicate au însumat 410.000 lei. 39 de persoane au fost depistate fără acte legale, din care femei, 21, din variate domenii de activitate. De asemenea la ITM au fost primite 141 de sesizări, din care 41 au fost soluţionate. Pe linia Securitate şi Sănătate în Muncă, controalele derulate au fost în număr de 351, iar pentru neconformităţi şi nerespectarea normelor de securitate, inspectorii ITM au sancţionat contravenţional mai mulţi angajatori, cu 47 de amenzi. Valoarea acestora se ridică la 135 de mii de lei.

Inspectorii de la ITM nu au timp să se plictisească. Controalele derulate pe o perioadă de trei luni scot la iveală, vigilenţa sporită a angajaţilor instituţiei, dar mai ales faptul că unii dintre angajatori îşi ignoră obligaţiile şi nesocotesc legea. În conformitate cu prevederile acesteia însă, pe linia relaţiei în muncă, dar şi a sănătăţii şi securităţii de muncă, inspectorii ITM au aplicat în ultimele trei luni, amenzi în valoare de 545.500 de lei. Au fost derulate peste 600 de controale. Munca la

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum 21 minute
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum o ora
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Accident grav în Sălaj, cu 6 victime. Planul Roșu a fost activat

Ziare.com acum 16 minute
Autorităţile din judeţul Sălaj au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două maşini. Şase persoane au fost rănite şi primesc îngrijiri. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Po

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum 34 minute
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

News.ro acum 3 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Airbus a prezentat conceptul de dronă stealth, asemănător cu un avion ”Wingman”, la o expoziţie aerospaţială uriaşă de la Berlin

News.ro acum 3 ore
Airbus a dezvăluit săptămâna aceasta conceptul pentru o nouă dronă de luptă, numită Wingman, prezentând un model al acesteia la uriaşul salon aerian ILA din Berlin, relatează CNBC. Drona ar fi ”o escortă fără pilot pentru avioanele de luptă cu echip

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 2 ore
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

BANCUL ZILEI | Sună o tipă la Poliție

Cancan acum 30 minute
CANCAN.RO vrea să vă aducă zâmbetul pe buze, așa că v-a pregătit o glumă bună și-n această zi. O tânără sună la Poliție fără să stea pe gânduri și le spune oamenilor legii că cineva i-a devastat mașina. După 5 minute, ea realizează că a dat-o în bar

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Vremea

București
acum

24°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°