Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciorecan bagă angajaţii în şomaj, Hanu are promisiuni de la Ciurel

Publicat in Pandurul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Administratorul Cantinei Motru, Alexandru Ciorecan, nu a aflat nici până acum cine a câştigat licitaţia pentru masa caldă. Acesta are informaţii că firmele Succes Nic Com şi Turism Parc ar fi fost declarate câştigătoare, astfel că nu-i rămâne decât să-şi trimită cei peste o sută de angajaţi în şomaj.

„Încă nu ni s-a comunicat nimic. Aşa, zvonuri sunt, că a câştigat unu sau altul. Eu voi depune contestaţie. Dacă nu câştig, angajaţii vor fi băgaţi în şomaj. Oricum, într-o săptămână se încheie contractul, după aia ce fac oameni ăia?”, a declarat Ciorecan. Acesta mai spune că l-a avertizat deja pe primarul Dorin Hanu şi pe preşedintele Ion Călinoiu de situaţia celor 300 de persoane pe care le cazează într-un bloc al său. „Le-am spus. Mai sunt 300 de oameni săraci într-un bloc social. Venea primarul, hai domne cazează-i şi pe ei. Ce faceţi cu oamenii, le-am spus? Jumătate îi trimit la Hanu la primărie şi jumătate la Călinoiu. Nu mai am cu ce. Tare rău o să ajungă judeţul acesta.“, a declarat Ciorecan.

Pe de altă parte, primarul din Motru, Dorin Hanu spune că managerul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel l-a asigurat că oamenii nu rămân pe drumuri. „Există posibilitatea să rămână fără locuri de muncă. Domnul Ciurel mi-a promis că firma care va câştiga, indiferent cine, va avea grijă ca aceşti oameni să fie preluaţi. Sunt totuşi 100 de oameni, şi chiar am discutat, ce se întâmplă cu aceşti oameni? Dânsul a spus, am discutat această problemă şi a rămas ca cei care câştigă să-i preia, ba chiar să le crească salariile. Vă daţi seama că eu aş fi foarte bucuros“, a declarat Hanu.

Administratorul Cantinei Motru, Alexandru Ciorecan, nu a aflat nici până acum cine a câştigat licitaţia pentru masa caldă. Acesta are informaţii că firmele Succes Nic Com şi Turism Parc ar fi fost declarate câştigătoare, astfel că nu-i rămâne decât să-şi trimită cei peste o sută de angajaţ

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 9 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 9 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 10 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 8 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 13 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 9 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 9 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°