Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro vor afla în septembrie câţi bani pierd

Publicat in Mediafax, marți 9 aprilie 2013 ·

Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro la Bank of Cyprus vor afla în luna septembrie cu exactitate cât vor pierde din sumele care depăşesc acest prag de garantare, banca centrală din Cipru anticipând un procent între 37,5% şi 60%.

Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro la Bank of Cyprus vor pierde minimum 37,5% din fondurile care depăşesc acest prag de garantare, iar procentul ar putea ajunge la 60% dacă va fi nevoie de mai mulţi bani pentru salvarea băncii, potrivit unor clarificări prezentate marţi de banca centrală din Cipru, care reconfirmă unele informaţii publicate anterior.

Astfel, 22,5% din fondurile care depăşesc 100.000 de euro în conturile constituite la Bank of Cyprus vor fi îngheţate timp de 90 de zile, până când se va decide dacă este nevoie de mai mulţi bani pentru salvarea băncii.

Sumele preluate în vederea salvării Bank of Cyprus vor fi convertite automat în acţiuni cu drept de vot şi dividende la bancă, la un preţ încă necunoscut.

Restul fondurilor din conturi, reprezentând aproximativ 40% din sold, vor fi îngheţate pentru o perioadă din considerente de lichiditate, dar vor continua să acumuleze dobânda obişnuită plus 10 puncte de bază (0,1 puncte procentuale), potrivit anunţului publicat marţi de banca centrală din Cipru.

Banii for fi folosiţi în cadrul procedurii de "bail-in" (salvare din resurse proprii) derulată la Bank of Cyprus în urma acordului de finanţare externă de 10 miliarde euro încheiat de guvernul cipriot cu guvernele din zona euro şi FMI.

Guvernatorul băncii naţionale din Cipru, Panicos Demetriades, a declarat că scutirea unor deponenţi de la această măsură ar putea conduce la pierderi mai mari pentru alţi clienţi, potrivit Cyprus Mail.

Guvernul a decis să facă excepţii pentru mai multe grupuri de deponenţi, precum municipalităţile, organizaţiile caritabile, instituţiile de învăţăm

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 46 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum o ora
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°