Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Margaretei Thatcher a părăsit Hotelul Ritz din Londra

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Sicriul în care se află corpul neînsufleţit al baronesei Margaret Thatcher, fost premier britanic, a fost luat, în noaptea de luni spre marţi, de la Hotelul Ritz din Londra, unde fosta şefă a conservatorilor britanici a decedat luni dimineaţa, relatează AFP.

O ambulanţă privată a venit puţin după miezul nopţii şi a luat sicriul, transportat către o destinaţie ce nu a fost comunicată.

Baroneasa Thatcher locuia la Ritz, în urma spitalizării sale, la sfârşitul lui decembrie, când a fost supusă unei operaţii la nivelul vezicii. Ea a decedat luni dimineaţa în acest hotel, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 87 de ani.

Funeraliile "Doamnei de Fier" urmează să aibă loc săptămâna viitoare, la o dată care nu a fost comunicată încă.

Fostul premier, a cărei politică şi moştenire continuă să suscite o controversă puternică, va primi onoruri militare, la Catedrala Saint Paul, la Londra, în cadrul unor "funeralii ceremonioase", potrivit terminologiei oficiale, ca cele organizate pentru prinţesa Diana şi regina-mamă Elizabeth.

Însă baroneasa Thatcher nu va primi funeralii naţionale, organizate pentru monarhi şi, conform unui acord al reginei Elizabeth a II-a cu Parlamentul, pentru anumite personalităţi foarte importante ale vieţii publice, în cele mai multe cazuri foşti premieri.

Mai mulţi deputaţi conservatori britanici au apreciat, în mesaje postate pe Twitter, că "Doamna de Fier" merită un asemenea omagiu.

Însă, potrivit purtătorului acesteia de cuvânt, Tim Bell, Margaret Thatcher nu dorea "funeralii naţionale, şi nici familia". "Ea nu vrea mai ales să-i fie expus corpul în mod public şi nu vrea o paradă aeriană, deoarece aprecia că reprezintă nişte bani risipiţi", a declarat Bell.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul recunoaşte că au fost făcute greşeli în uciderea unor medici în Gaza

Mediafax acum 13 minute
Convoiul de ambulanţe al Societăţii Semilunii Roşii Palestiniene (PRCS), o maşină ONU şi o maşină de pompieri de la Apărarea Civilă din Gaza au fost atacate în apropiere de Rafah. Iniţial, Israelul a susţinut că trupele au deschis focul întrucât con

Elon Musk propune o zonă de liber schimb între SUA și Europa

Libertatea acum 4 ore
La puțin timp după ce Donald Trump a anunțat noile tarife vamale, miliardarul american Elon Musk s-a pronunțat în favoarea creării unei zone de liber schimb între Statele Unite și Europa.

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum 6 ore
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

„Aveți răbdare”, le cere Trump americanilor după intrarea în vigoare a taxelor vamale. „Aceasta este o revoluție economică, iar rezultatul va fi istoric”

HotNews acum 10 ore
„Aveți răbdare”, a afirmat sâmbătă președintele american Donald Trump după intrarea în vigoare a taxelor vamale suplimentare de 10% ce vizează o mare parte a produselor importate de Statele Unite, el recunoscând totodată că „nu va fi ușor”, având în

O echipă americană de asistență a aflat că va fi disponibilizată în timp ce ajuta la salvarea victimelor cutremurului din Myanmar

Libertatea acum 4 ore
Trei angajați americani implicați în operațiuni umanitare în Myanmar au fost anunțați că vor fi disponibilizați în timp ce participau activ la eforturile de salvare și recuperare în urma unui cutremur major, a declarat pentru Reuters Marcia Wong, fo

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 9 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 13 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

Vremea

București
acum

dum.

3°/13°
lun.

1°/9°
mar.

2°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

3°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/9°
mie.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

dum.

1°/10°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/9°