Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţia World Press Photo, între 2 şi 26 mai, în Piaţa Universităţii din Capitală

Publicat in Mediafax, marți 9 aprilie 2013 ·

Cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, începând cu 2 mai, şi va fi deschisă publicului până pe 26 mai, informează organizatorii.

Expoziţia este o iniţiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955, în Olanda, care activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Activitatea fundaţiei este dedicată impunerii unor standarde ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial.

Toate lucrările înscrise în concursul organizat de fundaţie sunt deschise publicului prin intermediul expoziţiei anuale, itinerată în întreaga lume - aceasta fiind montată în peste 100 de spaţii din peste 45 de ţări - şi vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediţie.

"World Press Photo reprezintă esenţa reportajului de actualitate făcut în interesul unei societăţi informate. Este o sarcină dificilă, fie pentru că, adesea, condiţiile sunt dificile - conflict, dezastre -, fie pentru că subiectele urmărite sunt extrem de dureroase. În condiţiile în care media suferă transformări uriaşe în modelul său de business, este nevoie de un alt tip de abordare, care să asigure accesul necenzurat la informare şi imagine. Este motivul pentru care, încă de la înfiinţare, World Press Photo a premiat şi a evidenţiat munca unor fotojurnalişti care s-au dedicat unor subiecte care, deşi sunt importante, rar fac prima pagina a jurnalelor", spune Cristian Movilă, fondator al Fundaţiei Eidos.

Competiţia World Press Photo a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare. În 2012, concursul a atras 5.247 de participanţi din 124 de ţări, care au înscris 101.254 de fotografii. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, despre renumărarea voturilor: E o decizie a membrilor CCR, nu mă priveşte, nu am cerut-o

Mediafax acum 26 minute
În urma deciziei referitoare la renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu a fost întrebat cum se poziţionează, în context. El a spus că şi-a asumat eşecul de a nu intra în turul al doilea, la Antena 1. „Buna credinţă, în politică nu e o calitate. Eu am

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 44 minute
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Biroul Electoral Central a decis: Voturile de la alegerile prezidențiale trebuie renumărate până duminică seara

Adevarul acum 19 minute
Biroul Electoral Central a decis că renumărarea celor 9,4 milioane de voturi trebuie făcută până cel târziu duminică, 1 decembrie, ora 22.00.

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Kelemen Hunor, furios pe cei care conduc statul român. „Au creat haos şi instabilitate politică”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este "inexplicabil" ce se întâmplă la vârful statului român şi este "furios" pe cei care conduc statul pentru că au creat instabilitate politică şi "un haos ce n-a mai văzut lumea".

Al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu, validat de Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Adevarul acum 3 ore
Magistrații Curții Constituționale (CC) au validat rezultatul alegerilor prezidențiale, confirmând cel de-al doilea mandat al Maiei Sandu la conducerea Republicii Moldova. Decizia a fost pronunțată pe fondul protestului socialiștilor, care nu recuno

Crin Antonescu: Nu văd ce e rău într-o renumărare. Dacă numărătoarea a fost corectă, ea se va confirma, dacă nu, ea se va rectifica / E limpede că până mâine nu cred că renumărarea tuturor voturilor, cum înţeleg că s-a solicitat, e posibilă

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu afirmă că nu vede problema renumărării voturilor la alegerile prezidenţiale, dar nu crede că acest lcuru se poate realiza în termenul solicitat de cătrtre Curtea Constituţională. ”Dacă numărătoarea a fost core

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 48 minute
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Kelemen Hunor spune că nu crede în calităţile de premier ale lui Ilie Bolojan / „Eu nu sunt fan Ilie Bolojan. A fost un primar bun, dar nu cred în capacităţile sale de prim-ministru”

G4Media acum 49 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că nu crede în capacităţile de premier ale liderului interimar PNL, Ilie Bolojan, mai ales în contextul în care acesta ar trebui să conducă o coaliţie largă, formată din mai multe partide, transmite

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

7°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°