Ca de obicei în această perioadă a anului, au început să curgă, pe ici, pe colo, spoturi care îndeamnă oamenii să-și direcționeze 2% din impozitul pe venit către un ONG sau altul.
E drept, s-au mai dus vremurile bune când agențiile de publicitate aveau timp și dispoziție să lucreze pro bono pentru ONG-uri, în speranța că vor nimeri o creație câștigătoare la Cannes sau la Portoroz. Spoturile sunt din ce în ce mai puține și din ce în ce mai tehnice. S-au dus, de asemeni, și vremurile în care televiziunile aveau spațiu pentru astfel de campanii. Chiar dacă decizia 220/2011 a CNA permite televiziunilor difuzarea de campanii sociale/de interes public fără ca acestea să fie contabilizate în spațiul publicitar limitat, piața este atât de jos încât televiziunile încearcă să profite la maximum de fiecare secundă care le mai poate aduce un ban, așa că nu prea mai au chef să spargă programele aducătoare de audiență și cu mesaje care încearcă să sensibilizeze buzunarele românilor altfel decât prin strămoșescul îndemn “Mergi și cumpără acest detergent, bă!”.
Campaniile de strângere de fonduri făcute la sfârșit de an fiscal sunt și nu sunt eficiente. Acum câțiva ani, o cunoscută fundație preocupată de salvarea Deltei Dunării cheltuia pe campanii în jur de 2-300.000 de euro anual. Strângea din redirecționarea a 2% din impozitul pe profit sume ce variau între 6 și 8.000 de euro anual. Cum procedeul a continuat mai mulți ani, e destul de clar că scopul nu era neapărat strângerea de bani, cât cheltuirea acestora. Puține fundații ajung să strângă, cu adevărat, sume consistente din redirecționarea impozitului pe profit, iar una dintre acestea este Fundația pentru SMURD. De-a lungul ultimilor ani, oamenii au redirecționat spre Fundația pentru SMURD milioane. Iar asta enervează.
Îi enervează, în principal, pe clevetitorii de ocazie care, fără să aibă bunul-simț de
