Profesorul Karl Pillemer, de la universitatea americană Cornell University, a discutat cu aproape 1.500 de oameni cu vârstele cuprinse între 70 și 100 de ani. După o documentare maraton, autorul a publicat un volum cu sfaturile de viață ale acestora.
Iată cinci dintre cele mai importante, prezentate de Business Insider:
1. "Amintește-ți că viața e scurtă." Aceasta este una dintre lecțiile cele mai importante de cei intervievați. Altele au inclus aspecte precum căsnicia, banii și sănătatea.
2. "Ocupă-te de ceva care îți face plăcere." Deși mulți dintre americanii în vârstă au trecut prin vremuri grele din punct de vedere economic, ei nu încurajază tinerii să își găsească neapărat o slujbă bine plătită ci consideră că oamenii sunt mai fericiți dacă fac ceea ce le place.
3. "Trăiește sănătos! Tratează-ți corpul ca și cum ai avea nevoie de el timp de o sută de ani." În contextul actual, o viață nesănătoasă provoacă o moarte prematură sau o boală cronică ce își va măcina mulți ani.
4. "Nu-ți mai face griji tot timpul!" Unul dintre marile regrete ale celor intervievați este faptul că au trăit cu prea multe neliniști.
5. "Încearcă să fii fericit în ciuda vremurilor grele!" Autorul american a observat că cei cu care a discutat sunt conștienți de responsabilitatea pentru propria fericire, în comparație cu americanii mai tineri, care își pun mereu piedici din acest punct de vedere. "Cheia este să fii fericit în pofida unor lucuri neplăcute", a concluzionat un participant la studiu.
Top 3 recomandările editorilor: Cât de tonomat a fost Ciutacu la întâlnirea de luni cu Ponta? Redacția EVZ premiază cel mai bun răspunsROMÂNIA LUI CRISTOIU. Din nou despre telenovela : Daniel Morar-trădat de Traian BăsescuCampania „Medicul de Gardă”. Ministrul Sănătăţii dă vina pe subalterni în scandalul licenţelor
T