Dezbaterea politică pare, din nou, a aluneca spre false teme, departe de agenda publică reală, din motive care încep să semene a incapacitate de a oferi soluţii mult mai concrete şi pragmatice problemelor economice, care încep să devină din ce în ce mai strigente.

Practic, cam toate promisiunile USL cu predictibile efecte în forţarea unei creşteri economice, regăsibile într-o oarecare redresare a nivelului de trai, par a se fi amânat sine die, priorităţile fiind mereu altele, ba în planul concedării funcţiilor şi demnităţilor de prim-procuror ori de Procuror General, ba în inerenta amendare a Constituţiei, ba în urgenta necesitate de a reglementa subiectul regionalizării. Teme politice generoase, frumoase şi interesante dar, până una alta, toţi românii, şi cei care au votat cu două mâini USL, dar şi ceilalţi, ar fi aşteptat mai degrabă o diminuare a TVA-ului la produsele vitale, în principal alimentare, de necesitate existenţială, reglarea mecanismului de asigurări de sănătate şi de compensare a medicamentelor, definirea coerentă a unei reforme mai puţin labile în sistemul educaţional, garantarea capabilităţii bugetare de acoperire a plăţii pensiilor şi salariilor. În replică, în economie, se forţează doar vânzarea/privatizare ultimelor capacităţi industriale în care statul român mai este majoritar, fondurile obţinute fiind recircuitate spre consum şi spre acoperirea multelor deficite cronice, continuarea austerităţii, menţinerea blocării schemelor de personal, oricum subdimensionate, şi un efort de imaginaţie de a mai găsi noi formule fiscale de spoliere a cetăţeanului, de tipul paleativei coplăţi. Puterea, în absenţa unei Opoziţii cât de cât coerente, pare mult mai preocupată în a găsi subiecte de incidenţă şi febrilitate politică decât a propune soluţii concrete la crize punctuale, la fel de dureroase. Cam cum ne-am obişnuit, în spaţiul politic circulă