Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE plănuiește vize pentru țările din Balcani

Publicat in rfi, marți 9 aprilie 2013 ·

Proiectul german de ridicare a libertății de călătorie pentru cetățenii din Balcani nu e nou. De luni de zile încearcă Berlinul să impună această restricție, dar noutatea e că acum primește sprijin din interiorul Uniunii Europene.

Bruxelles-ul se alătură Germaniei care se plânge în controversa privind numărul în creștere al cererilor de azil formulate de cetățenii statelor din Balcani. O comisie a Parlamentului European a aprobat demersul conform căruia statele UE pot impune vize pentru o perioadă limitată unor state din afara uniunii, cum ar fi Serbia și Macedonia. Orașele germane ceruseră guvernului federal de la Berlin să restricționeze libertatea de circulație a cetățenilor din Balcani, precum și accelerarea procesului de acordare / respingere a statutului de azilant.

Numai în luna ianuarie au fost depuse peste 7000 de cereri de azil în Germania. E o creștere cu 50% față de luna decembrie 2012 și de 60% față de ianuarie anul trecut. Pe plan european, ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a susținut demersul de impunere de vize în situații excepționale. Planul mai trebuie aprobat acum de plenul Parlamentului European și de Consiliul European.

Șase state din UE – printre care Germania și Franța – ceruseră Uniunii să activeze o clauză de urgență care să permită impunerea de vize. Una din condițiile ce trebuie îndeplinite este constatarea unei creșteri semnificative și bruște a numărului de cereri de azil din state non-UE, iar textul aprobat de comisia parlamentară de la Bruxelles spune că vizele ar trebui să reprezinte ultima soluție de combatere a imigrației ilegale.

În cazul multor doritori de azil din Serbia și Macedonia este vorba de apartenenți ai minorității roma. Aceștia doresc să emigreze din motive economice, dar nu pot fi considerați eligibili pentru azil politic. Acesta este motivul pentru care autoritățile germa

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 51 minute
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

„America mexicană, sună bine”. Cum i-a răspuns lui Donald Trump preşedinta Mexicului după ce acesta a spus că vrea să redenumească Golful Mexic în Golful Americii

News.ro acum o ora
Denumirea „Golful Mexic” este recunoscută la nivel internaţional, a declarat miercuri preşedintele mexican Claudia Sheinbaum, ca răspuns la comentariile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind redenumirea sa în „Golful Americii”, relatează

Premierul Groenlandei se întâlneşte cu regele Danemarcei în contextul interesului SUA pentru insulă

BusinessMagazin acum 25 minute
Premierul Groenlandei, Mute Egede, se întâlneşte cu regele Frederik la Copenhaga, după ce Donald Trump şi-a reiterat dorinţa de a adăuga insula Groenlanda teritoriului SUA, anunţă Reuters.

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum o ora
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Merge la închisoare! Daniel Onoriu a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni

Cancan acum 35 minute
Daniel Onoriu și-a aflat sentința! Pilotul de raliuri a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, iar judecătorii au decis să îi reducă pedeapsa inițială, cea de 3 ani și 6 luni. Decizia finală a instanței a fost ca acesta să își petreacă

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 3 ore
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 4 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Un autocar plin cu copii a luat foc în județul Neamț, în dreptul unei stații GPL

Libertatea acum 55 minute
Un incendiu violent a cuprins, miercuri, autocarul în mers, pe E85, în dreptul unei stații GPL din localitatea Tețcani, comuna Gherăești, județul Neamț. În mijlocul de transport se aflau 63 de elevi și șoferul, care s-au autoevacuat, relatează Știri

CFR Cluj anunţă venirea lui Andres Sfaiţ de la Salernitana

News.ro acum 44 minute
CFR Cluj a anunţat, miercuri, că a ajuns la un acord cu Salernitana pentru transferul jucătorului Andres Sfaiţ În vârstă de 20 de ani, atacantul clujean revine în România după mai bine de 10 ani petrecuţi în străinătate, perioadă în care a evoluat a

Vremea

București
acum

11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°