Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două medalii de bronz pentru atleţii de la CSS Caracal

Publicat in Gazeta Noua, marți 9 aprilie 2013 ·

Campionatul Naţional de Sală Copii I, II şi III, la atletism, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în sala de sport „Lia Manoliu” Bucureşti. La această competiţie au participat şi atleţi legitimaţi la CSS Caracal, care au obţinut două medalii de bronz.

Atletul caracalean Dragoş Pavel a prins cea de-a treia treaptă a podiumului în proba de 200 de metri, medalia de bronz fiind adjudecată şi de ştafeta de băieţi 4x50 de metri, formată din Dragoş Pavel, Eduard Militaru, Alexandru Constantin şi Robert Moraru. Profesoara de la CSS Caracal, care îi pregăteşte pe atleţii caracaleni, Mirela Vanea, s-a arătat mulţumită de rezultatele obţinute de băieţi la Campionatele Naţionale de Sală, dar a fost dezamăgită de evoluţia fetelor.

„Sunt mulţumită de rezultatele băieţilor, dar total dezamăgită de modul cum a alergat ştafeta fetelor în proba de 4x100 metri şi locul obţinut. Ţinând cont că nu avem o sală la Caracal unde să ne pregătim, eu consider că am obţinut rezultate bune în acest an. S-au încheiat campionatele de sală, ne vom pregăti pentru competiţiile din aer liber, care vor începe în luna mai”, a spus profesoara Mirela Vanea.

În afară de cele două medalii de bronz obţinute săptămâna trecută, atleţii de la CSS Caracal şi-au mai trecut în palmares două medalii de aur şi două de argint. Daniel Matei a devenit campion naţional în proba de 1500 de metri, sportivul fiind component al lotului naţional de perspectivă, medalia de aur fiind cucerită şi de echipa formată din Dragoş Pavel, Alexandru Constantin, Eduard Militarui şi Robert Moraru la cross. Dragoş Pavel s-a clasat al doilea pe podium la cross, iar ştafeta de copii, formată din Mihai Papuc, Marius Deneţeanu, Florentin Stae şi Mihai Ungureanu, a obţinut medalia de argint.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum o ora
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 2 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 3 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 4 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 5 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Uniunea Studenţilor din România îi cheamă pe George Simion şi Nicuşor Dan la o dezbatere cu tinerii: „Nu ne-aţi invitat voi, aşa că o facem noi”

HotNews acum 2 ore
Uniunea Studenţilor din România lansează celor doi candidaţi finalişti în alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion şi Nicuşor Dan, o invitaţie de a participa la o dezbatere publică la care să fie prezenţi tineri şi studenţi. „Nu ne-aţi invi

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°