- Editorial - nr. 69 / 9 Aprilie, 2013 Trecut-au anii...”. Nu manat de nu mai stiu ce nostalgii, care ar putea fi suspectate si taxate de cei prea iuti la limba, ma voi referi, in randurile ce urmeaza, ci ma voi intoarce cu gandul in urma, cu mai bine de 67 de ani, anii aceia din timpul in care au incetat sa mai bata tunurile, sa latre mitralierele, sa se auda exploziile ucigatoare ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Ne aflam atunci intr-o Romanie saracita, o fosta tara interbelica infloritoare, ruinata de un razboi nimicitor, udata inca de lacrimile copiilor, ale mamelor, sotiilor, tatilor si fratilor, rudelor plangandu-i pe cei cazuti pe campurile de onoare, multi fara o cruce crestineasca la cap, unii ramasi prizonieri, foarte multi cu de-a sila dusi prin gulagurile Siberiei, prin Kolama, Vorkuta si Magadan, pana dincolo de Cercul Polar, si prin lagarele sovietice. Era dupa razboi, iar, prin sate, cei de acasa ii asteptau sa se intoarca pe cei dragi, despre care unii nu mai stiau nimic, de cand au plecat, neprimind de la ei nicio veste. Ii asteptau. Multi, insa, nu s-au mai intors niciodata, iar sotiile si mamele si-au pus sa poarte acele broboade negre si hainele cernite ale doliului. Si mai asteptau ceva romanasii de prin satele noastre: sa vina americanii! Pai, nu asa au promis? Au promis, ne-au lasat in mana bolsevica a Kremlinului, a "tatucului popoarelor”, Iosif Vissarionovici Stalin, dar de venit n-au mai venit niciodata! Ne-au lasat cu buzele dramboiete, sa fluieram a paguba. Ce mai conta o tradare in plus?! Despre cu totul altceva doresc sa scriu in acest editorial: despre nevoia de unitate la romani! Pentru ca sunt prea dezbinati romanii, prea prinsi in acest "blestem al dezunirii”, mai ales din 1990 incoace, in anii postdecembristi. In vremurile de care pomeneam, in randurile de mai sus, pe vremea aceea a "blestematului deceniu” si a "erei ticalosil