Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implant personalizat de os zigomatic din titan, realizat în premieră internaţională la Cluj

Publicat in Flacara Iasului, marți 9 aprilie 2013 ·

O operaţie de implant a unei proteze personalizate din titan care să substituie osul zigomatic - un os din scheletul feţei unui pacient care suferise un accident rutier - a fost realizată, în premieră internaţională, de chirurgi ai Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj-Napoca. Operaţia a avut loc în luna decembrie, însă a fost anunţată marţi, medicii aşteptând câteva luni înainte de a da publicităţii cazul, pentru a vedea dacă implantul este tolerat de organismul pacientului. "La mijlocul lunii decembrie 2012, chirurgii din Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca au implantat unui bărbat de 44 de ani, la nivelul scheletului feţei, o proteză personalizată din titan, produsă prin cea mai modernă tehnologie de fabricare aditivă, topirea selectivă cu laser - Selective Laser Melting - SLM", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" (UMF) din Cluj-Napoca. Pacientul suferise leziuni ale feţei în urma unui accident rutier şi a avut nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale. "Mandibula a fost refăcută prin transplant microvascularizat de os de la picior, fibulă, iar osul zigomatic, prin acest implant personalizat", se arată în documentul citat. Reprezentanţii UMF Cluj-Napoca menţionează că implantul personalizat a fost proiectat şi fabricat la Institutul de Tehnologie şi Analiză Medicală al Facultăţii de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii Tehnice Basel, Elveţia, care colaborează din anul 2004 cu universitatea clujeană. "O echipă de specialişti ai universităţii elveţiene, condusă de Ralf Schumacher, în colaborare cu o echipă de medici ai universităţii clujene, condusă de conf. dr. Horaţiu Rotaru, a reconstruit tridimensional, pe baza datelor de la tomografia computerizată a pacientului respectiv, structura osoasă lipsă şi au reprodus-o fizic printr

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 17 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 53 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 18 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°