Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bosnea, groapã de gunoi si în continuare

Publicat in Cronica Vaii Jiului, marți 9 aprilie 2013 ·

Cartierul Bosnea de la marginea Petrosaniului este un adevãrat focar de infectie. Cei care trãiesc aici au reclamat în repetate rânduri cã nu au containere, dar si de când primãria le-a adus recipiente, ei aruncã gunoiul tot pe unde apucã. Locul unde sunt fostele bazine de decantare ale Preparatiei Petrila, este o adevãratã groapã de gunoi.

Munti întregi de deseuri se înaltã direct dintr-unul din aceste bazine, asta pe când pubelele aflate la câtiva metri, sunt goale. Cronica Vãii Jiului a prezentat în urmã cu ceva timp un material pe aceastã temã, iar acum, din pãcate, situatia este la fel.

“Am sã-l trimit pe bãiatul meu de la mediu acolo, dar, repet, dacã acel decantor s-a transfirmat în groapã de gunoi, acest lucru nu se datoreazã decât locuitorilor cartierului Bosnea, care sunt cetãtenii Petrosaniului”, a declarat Ilie Pãducel, primarul Orasului Petrila. Asa se face cã în Bosnea, care se aflã la limita dintre douã orase, Petrosani si Petrila, oamenii trãiesc într-un loc, respectiv la Petrosani, unde este arondat cartierul, dar aruncã gunoiul la Petrila, de care apartin bazinele de decantare.

Primarul Ilie Pãducel a spus si de aceastã datã cã va face curãtenie, dar cã va avea nevoie si de sprijinul primãriei Petrosani. “ Noi am cerut sprijin primãriei Petrosani si ni s-a promis cã îl vom primi”, a mai spus Pãducel. Cei de la Petrosani nu au spus cã nu vor face curãtenie, însã mai rãmâne de vãzut si când se va întâmpla asta.

“Noi putem sã facem curãtenie ca un fel de sprijin pentru cei din Petrila, doar în prezent, efectivele noastre sunt ocupate cu curãtarea malurilor Jiului, pentru cã si pe aceastã zonã, din nou, cetãtenii manifestã un total dezinteres vizavi de tot ceea ce înseamnã mediu”, a declarat Dorina Nitã, viceprimarul Municipiului Petrosani. Si, dupã toate aceste discutii, mai rãmâne de vãzut cum pot fi educati oamenii pentru a

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 52 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°