Motto: “…such horrors as the Russian purges never surprised me, because I had always felt that –not exactly that, but something like that–was implicit in the Bolshevik rule” (George Orwell, 1940).
Demonii de care ma ocup in cartea “Diavolul in Istorie” sunt posedatii metafizici, ori mai precis spus, ideologici. Ori si mai exact, utopici. Sunt demonii modernitatii auto-distructive care vestesc mileniul de aur. Experti in mituri, stiu sa se deghizeze, sa vrajeasca, sa ispiteasca, sa ademeneasca. Se furiseaza in detalii, construiesc sofisme ametitoare si rationalizari specioase. Sunt indiferenti la soarta milioanelor de victime. Ii amagesc pe oameni cu fagaduinta unor vremuri mereu insorite, a acelor “zori care canta” despre care scria Gabriel Peri, jurnalistul comunist executat de nazisti in 1941 si omagiat de Eluard intr-un poem celebru. Nu intamplator Dinu Pillat vorbeste in romanul sau “Asteptand ceasul de apoi” despre miscarea revolutionar-mesianica a vestitorilor (avea in gand, fireste pe legionari, dar putea fi la fel de bine vorba, cum observa Cosmin Ciotlos intr-o recenzie din “Romania Literara”, de comunistii interbelici). Demonii despre care scriu fac parte din sectele extazelor deopotriva mistice si nihiliste. N-au disparut, isi continua lucrarea malefica.
Mefisto apare adeseori investmantat in tinuta profesorului, a Logicianului, personajul ionescian, a eruditului dialectician pentru care schemele istirosofice sunt doar jocuri speculative menite sa justifice oricat de multe si oricat de crude experiente de laborator istoric. Citez din Christopher Hitchens, un om care cunoastea bine specia: “On the Left, Luis Althusser’s attempt to recreate Communism by abstract thought was probably the last exhalation of the idea, terminating in his own insanity and I once rather heartlessly called his application for the Electric Chair of Philosophy at the E
