Neplata navetei îi determină pe debutanți să părăsească sistemul de învățământ.
Pentru unii dintre oamenii de la catedră, articolul de lege care prevede decontarea cheltuielilor de transport nu-i ajută să ajungă în școlile unde își desfășoară activitatea didactică decât dacă bagă mâna în propriul buzunar. Dacă sunt debutanți, sunt riscuri mari să părăsească sistemul de învățământ. Paradoxal, la repartizarea unui post în învățământ, dascălii erau în stare să meargă și pe jos până în cele mai îndepărtate sate numai să aibă unde munci. Supărarea a venit când primăriile au anunțat – din lipsă de fonduri, spun reprezentanții acestora – că nu mai plătesc naveta. Cu toate acestea, nemulțumirea celor nevoiți să cheltuiască între 100 și 240 de lei din salariu este justificată.
Decontarea navetei cadrelor didactice din învățământul preuniversitar este, în multe comune, o problemă din care au izbucnit numeroase conflicte între școli și primării, unele duse și în instanță. Dacă unele primării au găsit resursele financiare pentru cheltuielile de transport ale dascălilor, altele au scăpat de această povară de câțiva ani.
Decontarea navetei, prioritate pentru unele consilii locale
Dascălii din comuna Boghicea au toate motivele să vină la școală. “Nu am întrerupt niciodată decontarea cheltuielilor cu transportul dascălilor. Am găsit înțelegere la consilieri. Nimeni nu s-a opus atunci când s-a pus problema acordării sumelor aferente”, a precizat profesoarul Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.
Pentru decontarea navetei dascălilor, autoritățile locale de la Boghicea au găsit întotdeauna soluții de finanțare. “La nivelul comunei se încasează anual 90-95% din taxe și impozite, inclusiv din contractele de arendă. Ca urmare, nu se pune problema stopării finanțării transportului dascălilor”, explică primarul comunei Boghicea.
În