Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la volanul tractorului, la cârma Bistriţei! Cine e Alexandru Hatfaludi, noul şef al Gloriei

Publicat in Pro Sport, marți 9 aprilie 2013 ·

Noul preşedinte al Bistriţei, Alexandru Hatfaludi, le-a făcut pe toate la echipă şi în viaţă. I-a condus maşina lui „nea Jean” sau tractoarele pe câmp, iar la început a avut grijă de baza sportivă a clubului

„Noul Jean Pădureanu” este de 25 de ani în fotbal şi vrea să-l depăşească pe „Lord”

Hatfaludi a început la Bistriţa ca administrator al bazei sportive şi spune că nu a visat niciodată că va ajunge să conducă clubul

Jean Pădureanu a anunţat la începutul anului că renunţă la orice funcţie oficială la Gloria Bistriţa. După 49 de ani în care a fost vicepreşedinte şi preşedinte al clubului devenind unul dintre simbolurile Ligii I, epoca „Lordului” s-a încheiat. A rămas preşedinte onorific, iar în locul lui l-a instalat pe Alexandru Hatfaludi (foto). Iar noul preşedinte nu este vreun tânăr novice. „Tata Jean” l-a şcolit timp de 25 de ani!

„Am fost de toate în club”

Un tip grizonat, înalt, cu mustaţă, păşeşte hotărât pe zgura din jurul gazonului. Este noul preşedinte, un om care încă se află în umbra lui Pădureanu, pe care toţi îl consideră în continuare şeful de la Bistriţa. „Nu e vorba de cine ia ultima decizie. Noi toţi ne consultăm înainte să hotărâm ceva”, explică oficialul ardelenilor. Are o poveste de viaţă interesantă. E la Gloria de un sfert de veac şi le-a făcut pe toate la club: „În martie s-au împlinit 25 de ani de când sunt aici. Am fost şef de complex, şef de bază sportivă, administrator, director. Totuşi, niciodată nu credeam că o să ajung preşedinte”. Se zvoneşte că la începutul relaţiei dintre cei doi, Hatfaludi era şoferul lui Pădureanu. „Şofer? Păi aveam carnet şi mai conduceam maşini pe aici. Am fost şi tractorist şi nu mi-e ruşine. Sunt inginer şi am condus şi tractorul”, îşi aminteşte Hatfaludi cu zâmbetul pe buze.

„Am copiat de la Pădureanu perseverenţa şi ambiţia”

Nu vede situaţia de la Bis

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°