Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie la Mocrea: au murit doi oameni, după ce un tren a intrat într-un autoturism

Publicat in Glasul Aradului, marți 9 aprilie 2013 ·

Doi tineri şi-au pierdut viaţa în accidentul de la Mocrea de luni dimineaţă. Tragedia a avut loc pe linia ferată dintre Mocrea şi Ineu. Trenul Gurahonţ-Arad a trecut pe la linia de trecere, semnalizată doar cu lumini, fără barieră, şi a intrat intr-un Mercedes, în care se aflau doi bărbaţi. Impactul a fost atât de puternic, încât cei doi pasageri ai maşinii au decedat, la aproximativ două ore de la momentul coliziunii.

Accidentul a avut loc în cursul dimineţii de luni, în jurul orelor 5,00 , la o trecere de cale ferată nesemnalizată din localitatea Ineu. Trenul care se îndrepta spre Arad a fost implicat într-un grav accident, soldat cu decesul a două victime. Doi bărbaţi, unul de 27 de ani şi un al doilea de 31 de ani, au murit la scurt timp după accident, în timp ce erau transportaţi la spital într-o ambulanţă. În tren se aflau aproximativ 70 de persoane, majoritatea muncitori care mergeau la locul de muncă. În urma impactului, trenul a sărit de pe şine şi a deraiat puţin pe câmp.

„În jurul orelor 5 s-a primit apel de urgenţă la 112 la trecerea de nivel de cale ferată între Mocrea şi Ineu. Din primele cercetări, un autoturism Mercedes nu a acordat prioritate de trecere a trenului Interregio, Gurahonţ- Arad. Au fost chemaţi: Poliția Transporturi şi Poliția Ineu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Arad, Camelia Tuduce. Poliţia Transporturi este un serviciu specilizat, o unitate de poliţie numită Special Transporturi, care se ocupă de cazurile în care sunt implicate situaţii de transport persoane, spre exemplu accidentele ce implică trenuri, avioane etc. E un serviciu specializat. „În urma impactului, cele două victime aflate în maşină au decedat. Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de câteva ore”, a declarat Camelia Tuduce.

„Un bărbat de 30 de ani din Ghio­roc, în timp ce a condus un autoturism Mercedes pe dru

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°