Costel Dumbravă a fost instalat, ieri, în funcția de director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea, în prezența subprefectului Cristi Misăilă și a angajaților instituției. „Domnul Dumbravă mi-a fost coleg, e un om deosebit, se dedică trup și suflet profesiei, este un bun profesionist, un bun coleg și am încredere că-i veți acorda tot sprijinul. Vă doresc să colaborați cât mai bine cu dumnealui, pentru că nu dorește decât ca instituția aceasta să fie cât mai bine cotată în rândul instituțiilor din județul nostru. Vă doresc și îi doresc succes în activitate”, a spus suprefectul Cristi Misăilă, asigurând salariații AJPIS de tot sprijinul instituției pe care o reprezintă. La rândul său, Costel Dumbravă a transmis celor prezenți că dorește să „muncim cât mai bine împreună, să formăm o echipă și să ne îndeplinim sarcinile de serviciu. Mă bucur să vă cunosc, pe unii dintre dumneavoastră vă știu deja și sper ca în scrut timp să vă cunosc pe toți”.
Costel Dumbravă a fost instalat, ieri, în funcția de director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea, în prezența subprefectului Cristi Misăilă și a angajaților instituției. „Domnul Dumbravă mi-a fost coleg, e un om deosebit, se dedică trup și suflet profesiei, este un bun profesionist, un bun coleg și am încredere că-i veți acorda tot sprijinul. Vă doresc să colaborați cât mai bine cu dumnealui, pentru că nu dorește decât ca instituția aceasta să fie cât mai bine cotată în rândul instituțiilor din județul nostru. Vă doresc și îi doresc succes în activitate”, a spus suprefectul Cristi Misăilă, asigurând salariații AJPIS de tot sprijinul instituției pe care o reprezintă. La rândul său, Costel Dumbravă a transmis celor prezenți că dorește să „muncim cât mai bine împreună, să formăm o echipă și să ne îndeplinim sarcinile de serviciu. Mă bucur să vă cunosc, p