Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Grigore Sturdza“ al judeţului Iaşi „a fost luat cu asalt“ de mii de elevi, în cadrul săptămânii dedicate „Şcolii altfel“.
Mai multe grupuri de preşcolari şi elevi, însoţiţi de cadre didactice sau părinţi, i-au vizitat „acasă“ pe pompierii ieşeni. Copiii au primit informaţii detaliate şi adaptate vârstei lor, despre autospecialele de intervenţie, tipurile de misiuni la care participă şi au asistat la demonstraţii efectuate cu tehnica folosită pentru stingerea incendiilor şi pentru descarcerare.
Săptămâna trecută, personalul Inspecţiei de Prevenire şi echipajele mobile SMURD au fost invitate să participe la activităţile organizate în mai multe şcoli şi grădiniţe din judeţ, unde au prezentat copiilor măsuri de prevenire, precum şi modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Angajaţii ISU au efectuat exerciţii practice de evacuare şi demonstraţii de acordare a primului ajutor medical.
În aceeaşi perioadă, la Centrul de Conferinţe „Providenţa“, a fost organizat un punct de informare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, unde pompierii au prezentat vizitatorilor filme şi spoturi educative, le-au explicat măsurile de prevenire a incendiilor şi regulile de comportament în caz de cutremur sau la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată. La acest eveniment a fost prezentată şi o autospecială de intervenţie, pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre echipamentele utilizate în misiunile cu care pompierii se confruntă zi de zi.
Numărul cadrelor didactice şi al copiilor care au ales să ştie mai multe despre situaţiile de urgenţă a crescut în acest an, ceea ce poate semnifica faptul că există o bună colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Aceste activităţi s-au dovedit a fi atât interes