Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Malu cu Flori: Risc de prăbuşire pentru 20 de case, din cauza alunecărilor de teren

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Douăzeci de case din comuna dâmboviţeană Malu cu Flori sunt în pericol de prăbuşire, după ce alunecările de teren din zonă s-au reactivat din cauza precipitaţiilor abundente, eroziunea afectând suprafeţele cu fâneţe şi pomi fructiferi.

Potrivit localnicilor din satul Capul Coastei, punctul Iorgu, comuna Malu cu Flori, situaţia trebuie rezolvată urgent, deoarece alunecările de teren s-au accentuat şi le pun în pericol casele.

"Pământul a început să se crape, s-au format cratere imense, care au înghiţit copacii din livezi. Pe alocuri s-au format nişte mici lacuri, iar într-un loc crăpăturile sunt la doar o sută de metri de locuinţe. În fiecare an ne-a luat din pământ. De când plouă, pământul se duce în fiecare zi câte un metru. Dimineaţa ne trezim şi venim să vedem în ce stadiu sunt alunecările. Este destul de gravă situaţia. Urgent trebuie să se ia măsuri. Trebuie mutat cursul apei ori să se facă un dig", a declarat un localnic.

Douăzeci de case sunt în pericol să fie afectate de alunecările de teren, iar localnicii se tem că, dacă va mai ploua, vor rămâne fără locuinţe.

"În fiecare an pleacă pământul însă acum alunecările au luat amploare. Aveam 2.200 de metri şi vreo 300 de pomi. Acum cred că nu mai sunt 200 de metri. Se vede cu ochiul liber cum pleacă pământul cu pomi cu totul. Ceea ce este mai grav, se apropie de case, pe zi ce trece alunecarea se apropie de case. Vedem cum pleacă pământul. Urgent cred că ar trebui să se mute cursul râului Dâmboviţa. Alunecările sunt mai vechi, dar în fiecare primăvară se reactivează. Autorităţile judeţene au trimis o echipă de cercetare la faţa locului pentru a se găsi soluţii urgente, pământul a înghiţit zeci de pomi fructiferi şi mai are cam o sută de metri şi ajunge şi la case", a declarat un alt localnic.

Autorităţile locale au informat Consiliul Judeţean Dâmbov

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 34 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 53 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°