Organele a două femei din Bihor, ambele în vârstă de 55 de ani, au fost prelevate ieri, simultan, în cadrul unei intervenţii chirurgicale care a durat şase ore.
"Cele două paciente, care provin din localităţi diferite, aveau aceeaşi vârstă şi au stat în acelaşi salon, de sâmbătă. Una dintre ele a suferit un infarct miocardic acut şi un stop cardio-respirator resuscitat, iar cealaltă a fost internată cu hemoragie de trunchi cerebral, în comă profundă", a declarat dr. Carmen Pantiş, coordonatorul Programului de transplant din Bihor.
Medicii de la secţia de Anestezie-Terapie Intensivă au declarat moartea cerebrală a celor două paciente duminică. "Am vorbit cu cele două familii în paralel. Dacă una dintre ele a acceptat imediat donarea organelor, cealaltă a luat decizia mai târziu, după 6 ore", a spus Carmen Pantiş.
Medicii au prelevat corneea şi rinichii de la ambele paciente, în timp ce ficatul s-a prelevat doar de la una dintre ele. Astfel, un om care suferea de ciroză a primit, deja, o şansă nouă la viaţă, prin transplantarea ficatului, iar alte patru persoane cu afecţiuni renale nu vor mai avea nevoie de dializă, iar alţi patru oameni vor putea să vadă.
A fost prima prelevare simultană din Oradea, care, cu cele două intervenţii, ajunge în 2013 la a zecea operaţie de acest gen.
"Au venit patru medici din Bucureşti şi patru din Cluj, iar eu, în calitate de coordonator, am ţinut legătura permanent cu alte patru centre de transplant: Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Deva, pentru că şi Deva a avut, în premieră, primul donator. La Timişoara şi Deva trebuia să informez permanent cum decurge intervenţia chirurgicală, pentru că, în funcţie de ce se întâmpla la Oradea, echipa de prelevare trebuia să ajungă şi acolo. Iar la Bucureşti, unde a ajuns corneea şi ficatul, şi Cluj, unde urmau să fie transplantaţi rinichii, medicii trebuiau să ştie când vor ajun