De peste 20 ani, topul încrederii în instituţiile din România este dominat de Biserică. Şi tot de peste 20 de ani, lumea se străduieşte să explice, inclusiv subsemnatul, de ce Biserica este mai populară decât instituţii esenţiale ale democraţiei. Cum se produce fenomenul?
Un autor de aforisme drag mie, dl. Valeriu Butulescu, ne oferă un răspuns cu tâlc: „unii merg la biserică în speranţa că Dumnezeu verifică prezenţa.” Poate că aceeaşi explicaţie se află şi în spatele în spatele răspunsurilor oferite de români, pe acest subiect, operatorilor de sondaj. Oare oamenii nu au încredere în Parlament pentru aici prezenţa nu este tocmai cel mai sfânt concept? Se prea poate.
Lăsând gluma la o parte, aceasta comparaţie între Biserică şi instituţiile democraţiei are în spate o eroare de abordare. Putem sublinia, de dimineaţă până seara, diferenţele şi asemănările dintre Biserică şi Parlament. Putem spune că Biserica este ierarhică, uşor de înţeles şi îl are pe Dumnezeu pe post de agent electoral, în timp ce Parlamentul este templul conflictului democratic, dominat de imaginea, uneori nemeritată, alteori justificată, a agentului electoral care, atunci când nu vorbeşte, doarme, iar când nu doarme, lipseşte, ocupat fiind cu alte activităţi decât reprezentarea onorabilă a contribuabilului.
Indiferent, însă, de explicaţii, vom ajunge la aceeaşi concluzie: comparaţia între instituţii net diferite din punctul de vedere al misiunii nu e tocmai corectă. Şi nu neapărat din cauze semantice, ci în baza unor diferenţe structurale.
Teoria spune şi are dreptate, că o regulă de bază a analizei comparative este segmentarea. Dacă vrem să fim corecţi din punct de vedere ştiinţific, nu comparăm mere cu pere, adică Biserica şi Parlamentul. Tocmai de aceea, sondajul INSCOP a propus pentru această lună o modalitate diferită de măsurare şi comparare a încrederii în inst
