Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru cine se încaieră Parlamentul cu Băsescu

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Legea de înfiinţare a viitoarei Autorităţi de Supraveghere Financiară stârneşte aprigi dispute politice între majoritate şi minoritate, între preşedinte şi Parlament, ba chiar şi între PSD şi PNL

Cererea preşedintelui Traian Băsescut ca rudele parlamentarilor să nu poate face parte din Consiliul de Administraţie al viitoarei Autorităţi de Supraveghere Financiară (ASF) a fost ignorată de deputaţi. Aceştia au stabilit, ieri, că între membrii CA ai ASF nu trebuie să se regăsească soţii, rudele ori afinii până la gradul al treilea cu membrii Guvernului şi ai Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

În forma iniţială a legii, se specifica faptul că membrii ASF nu pot fi „soţi şi nici rude ori afini până la gradul al treilea cu preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României”.

Deputaţii nu doar că au ignorat cerinţa şefului statului privind introducerea pe listă a rudelor parlamentarilor, dar au decis, în plen, să fie scoşi şi preşedinţii celor două Camere, dar şi preşedintele României din lista de incompatibilităţi.

În schimb, deputaţii au fost de acord cu cererea preşedintelui Traian Băsescu de a se majora, de la 7 ani la 10 ani, experienţa profesională necesară membrilor din conducerea executivă a ASF. În favoarea acestei forme a proiectului s-au pronunţat 277 de deputaţi, 37 au fost împotrivă, iar 2 s-au abţinut. Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul fiind Cameră decizională. Votul este însă ultimul episod dintr-o dispută crâncenă purtată între partide, pentru controlul acestui veritabil mamut financiar.Ce este ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie care urmează să preia controlul asigurărilor, a pensiilor private şi a pieţei din capital, prin desfiinţarea celor trei Comisii de supraveg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 17 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 25 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°