Trainerul american Jim Bagnola, socotit unul dintre cei 30 de lideri profesionişti la nivel mondial, se întâlneşte astăzi cu managerii clujeni.
Bagnola şi-a început prelegerea de la Transylvania College deghizat în magician şi a dat binecuvântarea sa managerilor prezenţi. El le vorbeşte acestora, pe parcursul zilei de astăzi, despre necesitatea de a iniţia schimbări în viaţa lor, atât pe plan profesional, cât şi personal.
"Când am călătorit o dată la clasa business, de la Chicago la Bucureşti, cu TAROM, am avut neplăcuta surpriză să constat că toată lumea de acolo fuma. I-am spus stewardesei că eu sunt alergic la fumul de ţigară şi că nu vrea să mor din cauza asta, mai ales că fumează alţii, iar ea s-a uitat mirată că oare ce să facă. Eu i-am replicat că, dacă le va spune tuturor să nu mai fumeze, aceştia se vor simţi iritaţi pe parcursul celor opt ore de călătorie. Peste câteva minute m-a invitat în cabina pilotului de unde am văzut cu ochii mei, pentru prima dată, cum arată aurora boreală. A fost o schimbare neaşteptată şi a avut urmări pozitive", a remarcat Bagnola.
Specialistul american a dezbătut apoi poveştile de viaţă ale celor prezenţi, pe care i-a sfătuit să gestioneze schimbarea în mod pozitiv, pentru că aceasta le va influenţa atât liniştea personală, cât şi dezvoltarea personală. Participanţii vor fi instruiţi să îşi folosească flexibilitatea, adaptarea şi rezistenţa pentru a anticipa schimbarea şi nu a se opune acesteia sau de a o evita. De asemenea, Bagnola a prezentat tehnicile de interpretare a deciziilor de management la nivelul companiei. La eveniment participă 50 de manageri, atât din Cluj, cât şi din Transilvania.
Bagnola este executiv coach pentru liderii mai multor companii din Top Fortune 500 şi a fost impresarul magicianului Doug Henning, la Hollywood. Ordaginaţia Leadership Gurus International l-a inclus în perioada