Nivelul de trai al celor peste 630.000 de constănţeni este al şaptelea cel mai ridicat din România, reiese din topul judeţelor cu cele mai bune condiţii de viaţă, realizat de Gândul
Clasamentul a fost întocmit pe baza unor punctaje acordate în funcţie de şapte indicatori socio-economici relevanţi, respectiv şomajul, salariul mediu net, suprafaţa spaţiilor verzi în oraşe, rata criminalităţii, gospodăriile conectate la reţeaua de canalizare, productivitatea (PIB pe cap de locuitor) şi speranţa de viaţă.
Constanţa a pierdut cele mai multe puncte la capitolul speranţa de viaţă, în medie de 72,7 ani, în condiţiile în care locuitorii judeţelor din regiune, mai exact din Galaţi, Brăila sau Tulcea , au o speranţă medie de viaţă mai mare cu 1-2 ani. Cu toate acestea, indicatori precum nivelul salarial sau productivitatea au făcut ca acestea să ocupe o poziţie în partea a doua a clasamentului.
Constanţa se află pe locul patru la nivel naţional în ceea ce priveşte procentul gospodăriilor conectate la reţeaua de canalizare, indicatorul reprezentând punctul forte al judeţui.
În ceea ce priveşte productivitatea muncii, respectiv aportul fiecărui cetăţean la economia locală exprimat sub formă de produs intern brut pe cap de locuitor, constănţenii se află pe locul cinci la nivel naţional. În ciuda faptului că o productivitate mai mare înseamnă în teorie un mediu de afaceri puternic ceea ce aduce după sine mai multe locuri de muncă şi salarii competitive, judeţul Constanţa a performat mai slab la aceste capitole.
Pentru indicatorii rata şomajului, de 4,67% şi salariile medii nete, de circa 1.450 de lei, Constanţa a primit câte 34 de puncte din 42 posibile.
Economia locală este dominată de gigantul petrolier Rompetrol Rafinare care a avut în 2011 o cifră de afaceri de peste 2,4 miliarde de euro, echivalentul a 1