Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin Marincaş şi Iulia Cliţan, triplu medaliaţi la Naţionale

Publicat in Magazin Salajean, marți 9 aprilie 2013 ·

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de karate tradiţional fudokan-shotokan s-a desfăşurat la Brăila, în perioada 5 – 7 aprilie, participând peste 200 de sportivi de la 19 cluburi. Sălajul a fost reprezentat de patru sportivi de la CS Terra-Kid Zalău: Călin Marincaş, care este şi instructorul clubului, Iulia Cliţan, Marc Crecan şi Laszlo Kengyel. Exceptându-l pe Laszlo Kengyel, care a avut avut şi ghinionul de a avea un adversar redutabil încă din primul tur, ceilalţi trei au avut evoluţii foarte bune, cucerind, în total, opt medalii.

Călina Marincaş a devenit şi în acest an campion naţional, în proba de fuku-go şi vicecampion naţional la kumite. Instructorul de la CS Terra-Kid Zalău a concurat şi în proba de kata, obţinând medalia de bronz.

Iulia Cliţan a obţinut, şi ea, trei medalii, cea mai strălucită fiind în proba de kata individual – argint. Sportiva zălăuană a mai câştigat două medalii de bronz, în probele de kumite individual şi fuku-go.

Marc Crecan a devenit campion naţional la tineret, în proba de kumite, iar în proba de fuku-go a fost medaliat cu bronz.

“Sunt mulţumit de rezultatele obţine. Practic, scopul nostru a fost de a ne califica la Campionatul European”, ne-a declarat instructorul Călin Marincaş.

În urma rezultatelor obţinute, Călin Marincaş, Iulia Cliţan şi Marc Crecan au obţinut calificarea la Campionatul European de karate fudokan-shotokan, programat în perioada 26 – 28 mai, la Caorle (Italia).

comments

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de karate tradiţional fudokan-shotokan s-a desfăşurat la Brăila, în perioada 5 – 7 aprilie, participând peste 200 de sportivi de la 19 cluburi. Sălajul a fost reprezentat de patru sportivi de la CS Terra-Kid Zalău: Călin Marincaş, care este şi instructorul clubului, Iulia Cliţan, Marc Crecan şi Laszlo Kengyel. Exceptându-l pe Laszlo Kengyel, care a a

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 48 minute
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum o ora
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 4 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 7 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 2 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 2 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 3 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Kremlinul respinge „presiunile” de a accepta un armistițiu: „Încercarea de a ne speria cu sancțiuni e zadarnică. Noi deja ne gândim la ce vom face după ce sunt impuse”

HotNews acum 7 ore
Rusia a respins sâmbătă „presiunile” exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile „amenințări cu sancțiuni” formulate de puteri occidentale, informează agențiile DPA și Agerpres. Citește și UE

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

10°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

12°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°