Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Croitoru, reales presedinte al CNSRL «Frãtia» Vaslui

Publicat in Monitorul de Vaslui, marți 9 aprilie 2013 ·

Vineri, 5 aprilie, a avut loc Conferinta Uniunii Judetene CNSLR “Fratia” Vaslui. În cadrul evenimentului, membrii de sindicat au ales noua conducere pentru urmãtorii patru ani. În functia de presedinte a fost reales Gheorghe Croitoru, iar în functia de prim vicepresedinte Daniela Clãtinici. Din Biroul Operativ mai fac parte si patru vicepresedinti: Vasile Rosca – SC Rulmenti Bârlad, Vasile Berescu – Sindicatul “Sed Lex”, Gicã Cretu – Sindicatul “DGASPC” si Costicã Rupa – Sindicatul “Spiru Haret”.

În deschiderea lucrãrilor Conferintei Judetene, Gheorghe Croitoru, presedintele CNSLR “Frãtia” Vaslui, a prezentat un raport privind activitatea filialei din ultimii patru ani. Biroul Operativ ales la Conferinta din 29 martie 2009 si-a propus o politicã de deschidere si de dezvoltare a sindicalismului. Practic, în cei patru ani, Filiala Vaslui a CNSLR “Frãtia” a fost principalul protagonist fiind organizator al unor mitinguri de protest, sau coorganizator împreunã cu alte structuri confederative”. “Anul 2009 debutase cu un mariaj politic între PDL si PSD si cum ne aducem aminte drepta politicã nu abandonase asaltul asupra redutei numitã Codului Muncii si asupra legislatiei din dreptul muncii. Luna de miere dintre cele doua formatiuni politice s-a terminat în a opta lunã si aceasta a oferit camp deschis de actiune partidului rãmas la putere care încurajând practica traseismului politic a folosit tactica pumnului în gura pentru a-si atinge scopul. Fãceau coada peatunci la portile României investitori strãini si nu puteau intra datoritã Codului muncii si Legii sindicatelor, acte normative care oferea numai “privilegii” salariatului roman. Or fi intrat ei pânã la urma acei investitori, deoarece România s-a transformat într-un tãrâm de consum, dar din care munca romanilor a fost exilatã”, a spus Croitoru.

Proteste, pe banda rulanta

De la sfârsitul anului 2009

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 2 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 31 minute
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

VIDEO Andrei Ivan, la plecarea din România: „Va fi foarte bine financiar, dar nu de asta am acceptat oferta”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Andrei Ivan, 28 de ani, a fost , divizionară secundă în Turcia. La plecarea din țară, în incinta aeroportului, a explicat ce l-a îndemnat să accepte oferta și de ce consideră mutarea a fi „un pas înainte”. Eu cred că pentru mine este un pas înainte,

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum o ora
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Meloni exclude ca SUA „să anexeze prin forță” Groenlanda sau Canalul Panama. Cui spune că i-a fost destinat, de fapt, mesajul lui Trump

HotNews acum 29 minute
Premierul italian, Giorgia Meloni, care l-a vizitat recent pe Donald Trump la Mar-a-Lago, a declarat, joi, că Statele Unite nu vor „anexa prin forță” Groenlanda și Canalul Panama, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Exclud ca Statele Unite în anii ur

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 3 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°