Nominalizarea lui Crin Antonescu în postura de candidat al PNL (implicit al USL) pentru alegerile prezidențiale din 2014 a fost un dublu, triplu etc. dar otrăvit. Din acel moment, acțiunile lui au vizat un singur scop: scaunul de la Cotroceni (la termen sau chiar înainte de termen). Această condiționare l-a făcut vulnerabil și înainte de preluarea Puterii de către USL, dar mai ales după. L-a transformat într-un cățeluș serviabil, mereu dispus să întindă lăbuța, să facă tumbe și alte giumbușlucuri pentru a-și primi osul. Din când în când mai și mârâie, dar nimeni nu-l mai ia în serios. S-a expus cu supra-măsură în suspendarea lui Băsescu, a acceptat subordonarea PNL în fața PSD în cadrul Guvernului și, în cele din urmă, a ajuns să fie informat, nu consultat de Victor Ponta în luarea unor decizii majore.

Pentru el, pentru PNL și pentru România mai există o singură șansă: să uite de Cotroceni. Să rupă condiționarea (fantasma osului), care îl face atât de previzibil (și vulnerabil). Să revină în postura celui care nu are nimic de pierdut (deloc paradoxal, ignorând scaunul prezidențial și-ar crește exponențial șansele de a-l câștiga). Unele probleme au, uneori, soluții extrem de simple. Și de aici și riscul de a fi ignorate.

***

În Londra (și nu doar în Londra) moartea ”Doamnei de Fier” a fost sărbătorită în stradă. I s-a urat ”călătorie sprâncenată”. Imaginile au fost mai puțin difuzate, prin comparație cu declarațiile diferiților oficiali, care îi deplâng dispariția. Ca de obicei, adevărul e undeva pe la mijloc. Nu se face să te bucuri de moartea unui om (indiferent cât ai avut de suferit de pe urma acțiunilor acestuia). Dar și ridicarea în slăvi a doamnei care a impus neo-liberalismul în Europa are o doză de supracinism, mai ales în contextul istoric actual, când efectele politicilor lui Margaret Thatcher se resimt nu doar în Marea Britanie, ci în t