China a îndemnat marţi ca securitatea populaţiei să primeze şi a avertizat în privinţa haosului din Peninsula Coreeană, unde Phenianul continuă să intensifice tensiunile, relatează AFP.
"Peninsula Coreeană se află în apropierea Chinei. China nu vrea haos", a declarat Hong Lei, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
"Noi îndemnăm toate părţile să facă să primeze interesele mai largi ale păcii şi ale stabilităţii regionale, să protejeze drepturile şi interesele legitime, dar şi securitatea cetăţenilor altor ţări", a adăugat el.
Coreea de Nord a repetat marţi ameninţarea cu declanşarea unui război "termonuclear" şi i-a îndemnat pe străinii prezenţi în Coreea de Sud să ia în calcul plecarea lor din această ţară.
Peninsula Coreeană se confruntă cu o intensificare a tensiunilor după lansarea reuşită a unei rachete nord-coreene, în decembrie 2012, considerată de occidentali, Seul şi Tokyo drept un test balistic.
În plus, situaţia a fost agravată de efectuarea unui al treilea test nuclear, în februarie, şi de manevrele militare comune în curs ale Statelor Unite şi Coreei de Sud.
Coreea de Nord, care a instalat recent două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta sa de est, a anunţat vineri că, începând din 10 aprilie, nu va mai putea garanta securitatea unor misiuni diplomatice de la Phenian, sugerând inevitabilitatea unei lansări de rachetă sau unui test nuclear.
China, singurul aliat al Coreei de Nord, apărând oficial pacea, stabilitatea şi denuclearizarea Peninsulei Coreene, a votat recentele sancţiuni adoptate împotriva Phenianului.
Cu toate acestea, Beijingul nu doreşte măsuri de retorsiune prea puternice, care ar putea grăbi colapsul economic al aliatului său şi ar duce la haos, prin sosirea în masă a unor refugiaţi nord-coreeni în China sau prin reunificarea Coreei sub un regim democratic favora