Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea susţinea la sfârşitul săptămânii trecute că dacă guvernanţii încep în acest an sa desfiinţeze comune, dau „foc la ţara”, intenţia fiind ca, începând cu anul 2014, să fie stimulată asocierea între comune.
El a adăugat că subiectul „desfiinţării unor comune” nu înseamnă că nu este „interesant”.
Cum văd primarii din judeţul Constanţa ideea desfiinţării comunelor în contextul regionalizării, cu ce argumente pro şi contra vin ei pe acest subiect şi dacă sunt de acord ca unităţile administrativ-teritoriale pe care le păstoresc să dispară - sunt chestiuni la care veţi afla răspuns în rândurile următoare.
Gheorghe Cenuşă, primarul de la Dumbrăveni (517 locuitori), comuna cu cei mai puţini locuitori din judeţ, declară pe această temă următoarele: „Mă aştept la desfiinţare, discuţia este veche, ne tot spun că regionalizarea nu înseamnă desfiinţare, însă ei peste tot ei umblă la reduceri. Din punctul meu de vedere, nu are sens comasarea comunelor. Astfel de hotărâri sunt luate de cei care astăzi deţin o anumită funcţie, mâine nu. Se fac calcule oarbe, seci. În Primăria comunei Dumbrăveni avem şapte funcţionari din 10, nu avem om de serviciu, nu avem fochist. Nu văd ce economie s-ar face prin desfiinţarea comunelor, pentru că serviciile tot trebuie să existe. Dacă o comună se măreşte automat vorbim de funcţionari mai mulţi, pentru că prin lege la un număr de locuitori ai un număr de funcţionari. Se desfiinţează comunele, se desfiinţează şi sediile de primării, iar oamenii vor fi puşi pe drumuri. Dacă centrul va fi spre exemplu la Indepedenţa – între noi şi ei sunt 10 kilometri distanţă, kilometri pe care oamenii vor trebui să-i străbată, dar de oameni se uită...
Primăria Dumbrăveni a fost extinsă şi reabilitată în anul 2008 pentru a oferi servicii de calitate. Avem birouri mod