Militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare. Senatorii au adoptat marţi, cu 103 de voturi "pentru", 28 "împotrivă" şi trei abţineri, proiectul de lege privind statutul cadrelor militare, trimis la reexaminare de preşedintele Traian Băsescu.
Senatorii au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu.
Potrivit amendamentului propus de Comisia pentru apărare şi însuşit de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI.
Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual - generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.
Prelungirea perioadei până la 60 de ani se poate face potrivit deciziilor luate de comisiile de selecţie care funcţionează în instituţiile militare, iar propunerea de pensionare sau nu a acestora va fi obligatorie pentru ministrul Apărării.
Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Corneliu Dobriţoiu, a menţionat, în timpul dezbaterilor, că serviciile speciale precum STS, SPP, SRI vor funcţiona în baza Legii 80, care prevede pensionarea la 60 de ani, iar prelungirile se vor face în funcţie de ierarhia care subordonează acele instituţii.
Senatul a adoptat acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională.
Deputaţii au reexaminat, în 26 martie, la cererea preşedintelui Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generali