Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 15.000 de gospodării, ameninţate de revărsarea apelor Dunării

Publicat in Gandul, marți 9 aprilie 2013 ·

Aproape 15.000 de gospodării, majoritatea din judeţe aflate pe cursul Dunării, sunt în pericol să fie inundate, în zilele următoare, în cazul ieşirii fluviului din matcă, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, la o videoconferinţă cu prefecţii, desfăşurată la sediul MAI.

Cel mai expus din acest punct de vedere este judeţul Călăraşi, unde, potrivit prefectului George Iacob, sunt în pericol nu mai puţin de 13.000 de locuinţe.

În acelaşi timp, în judeţul Brăila, există riscul ca 1.311 gospodării să fie inundate, în judeţul Constanţa sunt în pericol peste 200 de gospodării, iar în Ialomiţa, 156, potrivit prefecţilor.

În calea apelor se mai află, spun autorităţile locale, şantierul naval din Galaţi şi mai multe drumuri judeţene, ferme piscicole, păşuni şi terenuri agricole.

La aceeaşi videoconferinţă, ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a cerut prefecţilor să anunţe imediat în cazul în care nu reuşesc să facă faţă anumitor situiaţii şi să monitorizeze permanent calitatea apei potabile, în condiţiile în care inundaţiile vor afecta inclusiv apa fântânilor.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Anghel Andreescu a precizat că instituţia pe care o reprezintă are pregătite inclusiv elicoptere, pentru intervenţii de salvare a oamenilor aflaţi în dificultate.

Andreescu a solicitat reprezentanţilor structurilor ministerului să ia toate măsurile de prevenire şi intervenţie, inclusiv, dacă va fi nevoie, de evacuare a populaţiei din zone inundate. În plus, referindu-se la experienţa din anii trecuţi, secretarul de stat a cerut, ca în cazul unor evacuări, să fie dispuse măsuri pentru a preveni furturile din locuinţele abandonate.

Dunărea se află, pe sectorul aval Porţile de Fier - Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia) din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, su

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă, pe locul 4 în judeţul condus de Ilie Bolojan

News.ro acum 24 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă s-a clasat pe poziţia a patra la alegerile prezidenţiale în judeţul Bihor, unde preşedinte al Consiliului Judeţean este liberalul Ilie Bolojan. Ciucă a reuşit să adune 15.15% din voturi. Pe primul loc în Bihor a fost K

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum o ora
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 57 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum o ora
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Participarea românilor la vot: Analiza statistică pe categorii de vârstă, gen şi mediu

Mediafax acum 2 ore
Dintre aceştia, 5.665.257 au votat în mediul urban (59,85%), în timp ce 3.800.000 au provenit din mediul rural (40,15%). Analiza participării în funcţie de vârstă scoate în evidenţă următoarele: • 18-24 ani: 8,71% din totalul votanţilor (824.714 per

Scandal monstru cu TJ Miles! A fost dat afară din secția de votare

Cancan acum 2 ore
Ieri, 24 noiembrie, a avut loc primul tur al alegerile prezidențiale, iar mulți români au ieșit la vot. Printre cei care și-au dorit să își exercite acest drept s-a numărat și TJ Miles. Însă, acesta s-a confruntat cu o situație neașteptată. A fost s

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°