Am fost în Piaţa Victoriei la manifestarea de protest a oamenilor de la Oltchim.
Era o atmosferă crâncenă. Protestatarii erau înconjuraţi de sute de poliţişti. Unii la vedere, care scrâşneau, alţii ascunşi pe străzile din jur. Oamenii de ordine priveau sfidători, căci aşa le este meseria şi, parcă, aşteptau. Erau echipaţi până în dinţi, bine hrăniţi şi gata de treabă.
Ceilalţi mâncau seminţe, merdenele şi unii dintre ei scandau împotriva Guvernului. Nu am observat agitatori printre ei şi nu păreau să aibe intenţii de a trece la violenţă. Doar îşi spuneau păsurile către toţi cei din jur, care erau curioşi.
În jur bucureştenii, nu am înţeles de ce erau iritaţi şi nemulţumiţi. Deşi circulaţia era îngreunată şi nicidecum blocată, oamenii care aşteptau la stop vociferau împotriva demonstranţilor. Nu îmi pot explica de ce nemulţumirile trecătorilor se îndreptau către oamenii aceia amărâţi, cu salariile neridicate de anul trecut, care au bătut atâta drum până în Capitală cu o speranţă de mai bine.
În curând, foarte curând va veni căldura. Salariile tot nu se vor da. Scutierii vor fi pregătiţi ca astăzi sau şi mai bine, funcţie de informaţiile pereliminare, privind intenţiile manifestanţilor. Căci nu este mare scofală să se afle ce vor şi până unde sunt dispuşi să meargă.
Deocamdată am înregistrat un prim pas. Aceşti 1000 de oameni vor pleca acasă cu un gust amar. Nu au făcut nimic la Bucureşti. Rudele, vecinii şi prietenii lor îi vor privi cu un ochi critic. Nici măcat nu aţi dat cu o piatră, nu aţi jignit....Aşa se pun problemele şi aşa se nasc scânteile care duc la violenţă. Nu mai este mult până acolo. Din păcate.
