Ieri a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Rromilor, ocazie cu care Partida Rromilor „Pro Europa“ a organizat o animaţie stradală în Parcul Voievozilor, din cartierul Alexandru cel Bun. La acest eveniment au fost invitaţi rromi din mai multe judeţe, însă o mare parte din aceştia nu s-au prezentat din cauza vremii.
Manifestările de ieri au fost întreţinute de o fanfară, formată din zece membri, ce a cântat vreme de câteva zeci de minute în faţa statuii voievodului Alexandru cel Bun. Pe lângă cei circa 15-20 de rromi care au venit să ia parte la eveniment, muzica fanfarei a strâns şi câţiva curioşi din zonă. Cuprinşi de moment şi de sunetul muzicienilor, câţiva tineri rromi s-au prins într-o horă.
Astăzi va avea loc un concurs şcolar de istorie şi tradiţie a rromilor la care vor participa elevi rromi şi nerromi din 22 de judeţe. Mâine, la ora 18.00, la Centrul „Providenţa“ se va organiza Balul mamelor rrome, acţiune civică şi caritabilă pentru strângere de fonduri.
Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, în 1971, la primul congres internaţional al rromilor. Atunci s-a luat decizia ca 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a rromilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al rromilor, cântecul „Gelem, gelem“, al cântăreţei Olivera Vuco, din cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţi“, peliculă ce datează din 1967.
Ieri a fost sărbătorită Ziua Internaţională a Rromilor, ocazie cu care Partida Rromilor „Pro Europa“ a organizat o animaţie stradală în Parcul Voievozilor, din cartierul Alexandru cel Bun. La acest eveniment au fost invitaţi rromi din mai multe judeţe, însă o mare parte din aceştia nu s-au prezentat din cauza vremii.
Manifestările de ieri au fost întreţinute de o fanfară, formată din zece membri, ce a cântat vreme de câteva zeci de minute în faţa statuii voievodului A