Încearcă să ţii minte o simplă regulă de matematică, pe care n-am inventat-o eu, că nu sunt suficient de deşteaptă: toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii. George Orwell a spus-o încă din 1848.

Deşi ţi se pare aberant, din punct de vedere matematic, accept-o, ca realitate, dar niciodată ca pe o normalitate. Şi nici ca pe o conduită demnă de urmat. O să te intrige la şcoală, o să te rănească între prieteni, o să te facă să te răzvrăteşti în facultate şi o să te determine să iei decizii radicale la locul de muncă. De scăpat de ea, poate… altcândva, altundeva.

La şcoală, deja ai întâlnit-o. E atunci când colega ta răspunde cu cartea pe bancă, primeşte nota 10, iar tu înveţi acasă şi iei 9.

Între prieteni, sper să nu o întâlneşti niciodată. Pentru că atunci vei şti că cei dragi ţie nu ţi-au fost niciodată prieteni.

În facultate, regula se aseamănă cu cea din şcoală, o vei recunoaşte imediat, pentru că deja vei avea experienţă.

La locul de muncă, regula, deşi aceeaşi, în esenţă, va căpăta multe şi diferite forme. O vor numi „ordine ierarhică”, „măsuri date de criza financiară”, „competenţe” sau cine ştie ce titulaturi se vor mai inventa. E atunci când eşti unul din cei care munceşte în plus şi singurul penalizat (ei, bine, poate nu singurul, dacă veţi fi doi care se vor găsi să protesteze).

E şi atunci când, deşi îţi faci treaba aşa cum trebuie (despre pasiune, conştiinţă şi „tot ce ai mai bun” ţi-am mai povestit şi îţi voi scrie în altă rubrică), un altul îţi va fi superior, chiar dacă abia ştie să citească. Iar despre „niciodată să nu-ţi foloseşti corpul pentru a lucra cu mintea” îţi voi scrie, de asemenea, altădată.

Niciodată, dar niciodată, să nu închizi ochii. Nu ai voie să te resemnezi. Probabil vei tăcea. De zeci de ori. Dar o dată, poate a doua oară, poate a o suta oară, vei protest