Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârvan (AOAR): Taxa de solidaritate nu va ajuta economia României

Publicat in rfi, marți 9 aprilie 2013 ·

Introducerea unei taxe de solidaritate pentru bugetari este o idee politică, spune la RFI secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. El consideră că o astfel de taxă nu ar ajuta economia.

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat din nou intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste o mie de euro lunar, avansând însă la RTV un cuantum al taxei de 10%, nu de 16%, ca în declaraţiile anterioare.

Secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, consideră că este "o idee politică ce vrea să lase impresia că solidaritatea conducătorilor din sectorul bugetar există. Evident, toată lumea ştie că nu este importantă această solidaritate, cât ar fi important ca acţionarul stat să aibă o atitudine coerentă şi îndreptată către transparentizarea activităţii publice. Asta ar fi de fapt ceea ce ar face ca societatea să meargă mai bine: transparentizare, informatizarea societăţii, revederea tuturor procedurilor şi păstrarea în sistemul bugetar numai a personalului necesar. Acestea sunt acţiunile de fond, care ar duce la o schimbare a României".

În opinia sa, "faptul că vor cotiza cu 10% şi vor obţine venituri pe alte părţi, lucru care se va descoperi peste zece ani de Curtea de Conturi nu ajută economia României şi nici funcţionarea mai bună a societăţii în ansamblu". Taxa de solidaritate, "o manevră facilă"

Cristian Pârvan spune că taxa de solidaritate pentru bugetari ar fi o manevră facilă: "Pe de o parte, noi susţinem că un conducător al unei societăţi cum e CFR-ul... vedeţi foarte bine că atunci când vine un străin, suntem cu toţii de acord să fie plătit cu nişte sume incredibile pentru un român. Când plătim un român, spunem că nu e în regulă că ia atâţia bani. Deci la nivelul societăţii se foloseşte această manevră facilă, pe care acum o regăsim şi în alte ţări de

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°