Noul scandal mediatic dintre Victor Ponta și Crin Antonescu frizează ridicolul. Primul și-ar dori o ”taxă de solidaritate” de 10% pe salariile bugetarilor care depășesc 4.000 de lei, cel de-al doilea se opune. Dincolo de considerentele ideologice (cu mențiunea că măsura ar fi doar în anumite limite ”de stânga”, atâta timp cât ar încuraja virarea către sectorul privat sau către plecarea din țară a unor profesioniști din sectorul public) stă pragul adus în discuție. Cei 4.000 de lei sunt undeva în jur a 900 de euro (cu 10% mai puțin decât ”rotunjirea” la 1.000 de euro pe care au făcut-o majoritatea jurnaliștilor). Chiar și dacă ar fi fost vorba 1.000 de euro, tot ar fi prea puțin (chiar și pentru România) pentru a ajunge să se vorbească (și să se scrie) că ar fi vorba de un ”salariu de lux”. În cel mai fericit caz s-ar putea vorbi de un salariu decent. Iar dacă decența ajunge să fie tratată ca ”lux”, atunci avem o mare problemă de raportare. Între sărăcie și lux mai există, totuși, un nivel intermediar.

Mai apoi, e vorba de ipocrizie. Și o răfuială personală a lui Ponta. Ce bugetari câștigă peste 4.000 de lei lunar? Magistrații, un procent redus al cadrelor universitare (în cele mai multe cazuri după cel puțin 10 ani la catedră), ceva șefi din administrația publică și diferiți directori și directorași de prin agenții și companii de stat. Rămâne însă problema dacă șefii și șefuleții de prin agenții sunt luați în vizor, iar în privința celor din companiile de stat mai mult ca sigur le vor sări în sprijin reprezentanții FMI (cum s-a întâmplat și în 2010, când, invocându-se faptul că aceste societăți de stat funcționează pe o piață concurențială, nu li s-a aplicat tăierea de 25%). Și astfel, direct vizați ar mai rămâne, în principal, doar magistrații și cadrele universitare cu ceva vechime. Mai exact Justiția și acei profesori care nu prea dau doi bani pe diplom