Mihai Drăgoescu a fost înfăţişat în cursul acestei zile magistraţilor Tribunalului Hunedoara, pentru ca instanţa să pună în aplicare mandatul de arestare emis duminică, în lipsă, pe numele lui.
„El s-a predat astăzi la DIICOT, imediat după ce s-a întors de la mama lui, din Germania”, a declarat avocata hunedoreanului.
Mihai Drăgoescu a fost acuzat că a făcut parte din gruparea de medici, farmacişti şi oameni de afaceri acuzată de infracţiuni de spălare de bani şi înşelăciune în dauna statului român şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Om de afaceri şi fost consilier local, hunedoreanul a fost acuzat că ar fi înfiinţat firmele cu ajutorul cărora banii obţinuţi ilegal de farmacişti erau spălaţi.
A contestat arestarea
Drăgoescu a declarat recurs la soluţia dată de magistraţii Tribunalului Hunedoara, urmând ca instanţa Curţii de Apel Alba Iulia să hotărască dacă va fi cercetat în libertate sau îi va respinge recursul la măsura arestării preventive.
Citeşte mai multe detalii despre dosarul !mafiei halatelor albe!:
Reţeta de făcut bani a mafiei în halate albe, îmbogăţită din afacerile ilegale pe seama bolnavilor de cancer
Nouă membri ai reţelei care fabrica reţete medicale false au fost arestaţi. Printre cei acuzaţi de crimă organizată este şi şefa PC Hunedoara, oncologi de la Spitalul Judeţean şi farmacişti
VIDEO Percheziţii în Hunedoara şi în Deva: mai mulţi medici şi farmacişti sunt anchetaţi de DIICOT pentru fraude