Mijlocaşul Marius Croitoru a fost lăudat de preşedintele clubului FC Botoşani, Valeriu Iftime, pentru evoluţiile pe care le-a avut în acest retur de campionat. "Marius Croitoru este un jucător foarte, foarte bun. Poate să ţină de multe ori un meci în tensiune şi să facă ceea ce foarte puţini fotbalişti pot să facă. Sunt convins că avem jucători la mijlocul terenului care pot ţine echipa în picioare astfel încât să nu avem o problemă deosebită dacă nu joacă Croitoru. Cred foarte mult în Vaşvari, Ignea, Taban. În orice caz, Marius este piesa zero în angrenajul nostru", a declarat Valeriu Iftime.
În acest retur, Marius Croitoru a fost titular în toate cele patru jocuri, având o contribuţie importantă la toate cele patru victorii obţinute de FC Botoşani în acest retur, reuşind să-şi treacă în cont un gol şi cinci pase decisive.