TIMIȘOARA. Direcția de Mediu din cadrul Primăriei a dat mai multe amenzi în ultima perioadă. Prima campioană la luat amenzi este SC Industria Lânii din Timișoara, care a fost amendată pentru că terenurile ei sunt depozite de materiale rezultate din demolări, clădiri care nu au fost demolate, precum și un număr de utilaje care stau degeaba acolo.
Nu există autorizație de demolare, iar proprietarul trebuie să ia măsuri pentru a depăși această situație. Vom lua măsuri chiar și cu executarea silită pentru a recuperarea sumele provenite din amenzi. Vreau să fie un semnal și pentru alți proprietari care nu își îngrijesc aceste proprietări. Am depășit perioada de notificări, unii nu înțeleg așa că acum suntem în etapa în care dăm amenzi, a precizat Nicolae Robu, primarul orașului.