Lamborghini, Land Rover, Bentley şi Porsche s-au numărat, în primele două luni ale anului 2013, printre mărcile preferate de autoturisme ale românilor cu stare. În perioada ianuarie-februarie, în România au fost înmatriculate 40 de maşini premium, noi şi vechi, toate dotate cu motoare cu peste 300 kW putere, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) centralizate de gândul.
Cea mai mare parte a acestora sunt deţinute de companii din Capitală şi din judeţe precum Bacău, Timiş sau Dolj. "Vedeta" parcului auto din România este, până în momentul de faţă, un autoturism Lamborghini Aventador, cu două locuri şi tracţiune integrală, al cărui motor pe benzină are o capacitate cilindrică de 6.498 de cmc şi o putere de 515 kW. Maşina este nouă, a ajuns în posesia unei companii bucureştene şi a fost cumpărată cu aproape 300.000 de euro.
Acesta nu este singurul model al cunoscutei mărci italiene nou înmatriculat care circulă, de la începutul anului, pe drumurile româneşti. În februarie 2013, un bucureştean a înmatriculat un autoturism Lamborghini Gallardo fabricat în 2009, cu tracţiune integrală şi motor pe benzină cu 5.204 cmc şi 412 kW.
An nou cu Lamborghini Aventador, Maserati Quattroporte S şi Bentley Continental GT
În prima lună a anului în curs au fost înmatriculate în România 14 maşini noi, ale căror motoare dezvoltă peste 300 kW. Dintre acestea, doar una este deţinută de o persoană fizică, mai exact un Bentley Continental GT, al cărei posesor este un tulcean, restul aflându-se în proprietatea unor companii. Preţul de vânzare al unui astfel de autoturism poate să depăşească suma de 160.000 de euro.
Pe lângă modelul Lamborghini Aventador, în Capitală au mai fost înmatriculate în luna ianuarie şi patru maşini Audi (S8, A8 L şi S6 Limousine), un Range Rover Sport, două autoturisme Bentley (