Un pacient de 44 de ani şi-a putut relua viaţa în urma unui traumatism cranian, suferit în urma unui accident acum 7 ani. Medicii clujeni i-au creat, în premieră mondială, un implant personalizat de titan.
O echipă de medici clujeni de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca au realizat, în premieră mondială, primul implant personalizat de os zigomatic. Potrivit medicilor clujeni, procedura specială utilizată pentru crearea implantului ar putea oferi, pe viitor, posibilităţi pentru pacienţii cu orice fel de diformităţi la nivel cranian.
Specialiştii clujeni, alături de o echipă de medici din Elveţia au reconstruit, tridimensional, pe baza datelor de la tomografia computerizată a pacientului structura osoasă lipsă şi au reprodus-o fizic printr-un implant personalizat din titan. Practic, medicii clujeni i-au reconstruit, pacientului de 44 de ani, pometele cu ajutorul unei inovaţii tehnice.
"Această tehnologie emergentă - se numeşte topire selectivă cu laser este, de fapt, o printare tridimensională a unor piese de orice fel, indiferent cât de complicate. Permite realizarea unor implanturi, proteze personalizate, care să se potrivească perfect defectului pentru care au fost create. Fiecare astfel de implant este special conceput pentru pacientul o va purta. Reconstruieşte oase ale craniului, oase ale etajului mijlociu al feţei, oase ale mandibulei. Tehnologia este încă în curs de cercetare. Premiera constă în faptul că implantul destinat etajului mijlociu al feţei a fost realizat de către noi în colaborare cu instituţiile menţionate. Premiera care s-a desfăşurat la noi în clinică şi în colectivul nostru de cercetare constă în reproducerea unui os al etajului mijlociu al feţei", a explicat conferenţiarul Horaţiu Rotaru, iniţiatorul proiectului.
"Reconstrucţia este individualizată. Această tehnică va revoluţiona reconstrucţ