Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că angajaţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, care exercită prerogative de putere publică, vor fi transformaţi în funcţionari publici. El a spus că Guvernul şi-a propus să elimine anumite situaţii incorecte, un exemplu la care a făcut referire fiind acele cazuri în care unii angajaţi, prin detaşare, mergeau să verifice lucrările exact la firmele de la care erau detaşaţi.
“În acest moment în ISC sunt angajaţi prin detaşare 111 lucrători de la firme private. E foarte posibil ca în multe situaţii să meargă şi să verifice exact lucrările pe care le efectuau firmele de la care erau detaşaţi”, a afirmat Dragnea. El a precizat că până acum nu era fixat un număr maxim de posturi de conducere, iar prin transformarea angajaţilor în funcţionari publici, limita este stabilită la 12% din totalul personalului. El a mai spus că numărul maxim de posturi la această instituţie va fi aprobat prin hotărâre de guvern.
Prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern, astăzi, în cadrul ISC va fi atât personal angajat cu contract individual de muncă, salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cât şi funcţionari publici prin transformarea posturilor contractuale în funcţii publice specifice în cazurile în care activităţile desfăşurate implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Din numărul total de posturi aprobat au fost identificate a fi transformate din personal contractual în funcţii publice specifice de execuţie un număr total de 702 funcţii publice.
De asemenea, se are în vedere schimbarea denumirii direcţiilor regionale în construcţii în inspectorate regionale în construcţii şi a compartimentelor de control şi inspecţie pentru calitatea lucrărilor în construcţii existente la nivelul judeţelor în inspectorate judeţene în construcţii.Totodată, se stabilesc actele normative subsecvente prin car e