Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au cunoscut pe platourile de filmare şi acum sunt cuplu

Publicat in Gandul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Mădălina Anea şi Paul Diaconescu s-au cunoscut şi îndrăgostit unul de celălalt pe platourile de filmare ale comediei „Mamaia. Din 19 aprilie, cei doi sunt Ana şi Remulus, în lungmetrajul Media Pro Pictures.

,,Eu şi Mădălina am făcut aceeaşi facultate şi timp de 3 ani nu ne-am întâlnit deloc, deşi U. N.A.T.C.-ul are o clădire destul de mică. A fost o surpriză pentru noi să ne cunoaştem la casting. Mi-a plăcut de prima dată când am văzut-o şi am încercat să o cuceresc mai bine de două luni. Toată vara am mers la teatru împreună. Acum ne-am mutat împreună”, declară actorul Paul Diaconescu despre povestea pe care o trăieşte alături de Mădalina Anea.

Alături de cei doi tineri actori, filmul „Mamaia” o aduce într-un rol de zile mari pe Stela Popescu, alături de o distribuţie de excepţie din care fac parte actori consacraţi ca: Valentin Teodosiu, Adrian Văncică şi Ion Dichiseanu.

Comedia Mamaia spune povestea unei bătrâne, Matilda (Stela Popescu), ce ţine piept unui „afacerist” feroce, un rechin imobiliar, care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte.

Împreună cu cei doi fii ai săi, Tănase (Valentin Teodosiu) recurge la cele mai josnice metode de evacuare, însă simpatica doamnă nu numai că este foarte hotărâtă, dar este şi foarte creativă în felul în care îşi apără proprietatea. Iar de partea ei se află o tânără plină de surprize (Mădălina Anea), vechi prieteni şi colegi şi o doză foarte mare de noroc.

Din 19 aprilie, MediaPro Distribution prezintă MAMAIA, o comedie care va putea fi vizionată în premieră în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raed Arafat explică detaliat recomandările pentru codul roșu de ploi torențiale. Cum se poate schimba sistemul RO-Alert în următorii ani

HotNews acum 6 ore
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a afirmat, la Digi24, că sistemul RO-Alert urmează să fie modificat în viitor astfel încât mesajele de avertizare să poată fi transmise și prin intermediul televizoarelor sau al radio-ul

Licitaţii - 8 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Parohia Ortodoxă Rotbav organizează licitaţie pentru închirierea unei suprafeţe de 10,200 ha arabil. La licitaţie pot participa numai persoanele care au cumpărat documentele licitaţiei şi au depus garanţia de participare. Documentele licitaţiei se p

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 4 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Managerul interimar al Spitalului pentru copii 'Sfânta Maria' Iași a demisionat la numai o săptămână după ce preluase funcția

Ziua Constanta acum 10 ore
Managerul interimar al Spitalului pentru copii 'Sfânta Maria' Iași, dr Radu Constantin Luca, a demisionat, marți, la numai o săptămână după ce preluase funcția de conducere a acestei unități medicale. 'Am luat act de demisia managerului interimar de

VIDEO O clădire s-a prăbuşit în plin centrul Madridului. Mai mulți muncitori sunt căutați printre dărâmături

HotNews acum 11 ore
Un imobil care se afla în renovare s-a prăbuşit parţial, marţi, în centrul Madridului, pe strada Las Hileras, la doi paşi de Teatrul Regal. Zona a fost imediat izolată de autorităţi, în timp ce echipele de salvare continuă căutările printre dărâmătu

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicușor Dan cere încetarea focului și eliberarea ostaticilor, la doi ani de la atacurile Hamas asupra Israelului

Adevarul acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj pe platforma X, la doi ani de la atacurile sângeroase comise de Hamas împotriva Statului Israel. Șeful statului a reafirmat solidaritatea României cu victimele și familiile afectate de violențele din

Oana Țoiu a fost dată în judecată de Ion Ceban. Ce sumă astronomică cere primarul Chișinăului drept despăgubiri

Gandul acum 4 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată, luna trecută, la Tribunalul București, pe Oana Țoiu, ministrul de Externe al României. În acțiunea, consultată de G4Media.ro, reclamantul îi cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, să înceteze orice

ȘEFUL secției de Psihiatrie a Spitalului Roman ar fi fost prins drogat și băut la volan. Acesta ar fi fost reținut de Poliție

Gandul acum 5 ore
Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman, care s-a urcat la volan, după ce rezultatele de laborator au confirmat că a consumat alcool și droguri, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. P

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
Constanta
acum

17°
mie.

11°/17°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°