Sunt un norocos, dincolo de mizeria acestei meserii ce mi-a fost dat să o practic. Spun asta pentru că mă văd pus în tot felul de situaţii, în mijlocul unor evenimente care, peste mulţi ani, ar putea fi considerate istorie. Marţi, spre exemplu, am stat în cea mai mare parte a zilei alături de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae, care a făcut o vizită în Slatina şi judeţul Olt. Urmaşul regilor României, care este cam de vârsta mea, n-a dat niciun semn de aroganţă sau n-a intrat undeva ca şi cum i s-ar fi cuvenit totul. Mai mult, dădea impresia de timiditate, ca şi cum n-ar fi fost obişnuit cu aparatele de fotografiat şi cu camerele de luat vederi. Privea îndelung, acolo unde mergea, asculta politicos, încerca să înţeleagă limba strămoşilor săi deşi nu este un nativ vorbitor de limba română, şi punea întrebări, politicos, când nu înţelegea ceva. Prinţul are şi o faţă umană, dincolo de formalism şi de consilierii care îi aleg întrebările la care să răspundă şi locurile în care să meargă. L-am descoperit pe tânărul Nicolae, atunci când ne-am aşezat la masă, la Mănăstirea Brâncoveni, şi am putut să discutăm „off the record”. L-am întrebat ce părere are despre presa din România, dacă se uită la televizor şi dacă sunt diferenţe faţă de ceea ce se întâmplă în Marea Britanie. Uimitor, ASR Principele Nicolae are o părere bună despre mass-media autohtonă, considerând că ziariştii români sunt mai respectuoşi decât cei din regat, care nu au limite. Mi-a spus că vrea să cunoască ţara strămoşilor săi şi că niciodată nu a mai fost în sud-vestul României. Fericit cu adevărat şi uimit de ospitalitate l-am văzut pe prinţ abia când a ajuns la prăvălia albanezilor din Slatina. Cred că deja se obişnuise cu noi, cu românii. Era relaxat şi râdea cu gura până la urechi, dedulcindu-se din bunătăţile Memish-ilor. Niciodată nu m-am declarat a fi un monarhist, nici nu cred că această orându