Încă de cînd i-am pus termometrul, Clara a ştiut foarte exact ce-o să se-ntîmple: „O să fac febră şi n-o să mai pot să mă văd cu Mara!“ Asta venea după vreo două-trei săptămîni în care eu şi mama Marei fuseserăm fiecare prea ocupate ca să le organizăm vreo întîlnire.
În caz că vă întrebaţi – Clara şi Mara sînt prietene nedespărţite, are fiecare 7 ani şi nu au ieşit niciodată singure la joacă. Cum nu au fost împreună nici la grădiniţă, şi nici la şcoală, prietenia lor s-a consolidat mai mult în parc, la aniversările prietenilor comuni (care nu se petrec aproape niciodată acasă, ci în locuri de joacă special amenajate, restaurante sau ateliere creative pentru copii), la spectacole de teatru şi vizite „la domiciliu“, atunci cînd eu şi mama Marei reuşim să ne aranjăm programul de weekend, astfel încît să ne facem timp şi pentru asta. Atunci se joacă în disperare, înşirîndu-şi toate colecţiile de figurine: animăluţe cu ochi exoftalmici din seria Pet Shop, celebrii ponei în culori de fondante, dragonii de la Cărtureşti şi dinozaurii care se vînd împreună cu Gazeta Sporturilor, cu denumiri care mă fac să cred că animalele astea preistorice nici n-au existat vreodată, ci sînt numai o invenţie de marketing şi un instrument de crescut în mod artificial tirajul ziarelor. Cîteva exemple: rebachizaur, dracorex, criolofozaur, amargazaur. Pe bune, de unde scot paleontologii denumirile astea?
DE ACELASI AUTOR Fericirea mea, la naibaaa! Doamna Jeni & company Cum se strică o serbare Poveste în patru acte Termometrul arăta clar febră, şi Clara era din ce în ce mai posomorîtă că întîlnirea mult-aşteptată cu Mara n-avea să mai aibă loc. Îngrozită de lacrimile ce urmau să apară, am avut ideea salvatoare. „Hai să vorbiţi puţin pe Skype!“ i-am zis, făcîndu-i cu ochiul, şi-am instalat-o în faţa calculatorului. M-am gîndit că o să pălăvrăgească niţel despre chestiile obişnuit
