Fiindcă de curând s-a votat la cameră o dotaţie de o sută de mii de lei pentru prinţul Carol, e bine, cred, să recapitulăm diferitele încercări cu privire la dulcile şi plăcutele apanage. La 1869, după căsătoria domnitorului cu principesa de Wied, ministrul de justiţie, B. Boerescu, persona grata la Palat – singurul căruia suveranii îi ziceau cu plăcere Notre Ami, când vorbeau cu el sau de el cu alte persoane – ministrul Boerescu, după întoarcerea de la Wied, unde însoţise pe Domnitor la nuntă, a propus Camerelor să se dea Coroanei, ca apanaj, două moşii mari, pe motiv că s-au mărit cheltuielile Curţii. Domnitorul a avut atunci tactul de a refuza această danie, probabil pentru că era foarte impopular în acele vremuri, când al patrulea colegiu din Mehedinţi alegea ca deputat pe Alexandru Ioan Cuza şi când în fiecare zi se proclamau republici la Ploieşti, la Jilava şi nu mai ştiu unde.

Ironia lui P.P. Carp

Sub guvernul lui I.C. Brătianu, Marele Căpitan a cerut chiar ca apanaje douăsprezece moşii mari şi bănoase. S-a agitat lumea de către opoziţia unită, care pusese în programul său politic retragerea apanagiilor şi împărţirea moşiilor la ţărani. Venind la putere opoziţia unită, n-a mai pomenit nimic despre legământul ce luase şi regele a zâmbit ca de obicei. D. P.P. Carp şi-a bătut însă joc în Cameră, într-un memorabil discurs asupra valorii programelor din opoziţie: „Ceea ce ai făgăduit în opoziţie, trebuie să îndeplineşti când vii la guvern”, zicea în ironie d. Carp.

Dota prinţului Ferdinand

Mai în timpii din urmă, regele a cerut pentru prinţul Ferdinand domeniul Brăilei. Era la putere Lascăr Catargiu, care a aprobat cererea şi a propus Camerei o lege în această privinţă. Domeniul producea un milion venit pe an. Camera a raţionat puţin şi a refuzat apanajul, acordând prinţului Ferdinand 300.000 lei pe an.

Arom