Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre curaj, putere şi necesitatea compromisului

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 aprilie 2013 ·

În toate statale definite printr-o corupţie endemică, atunci când există ameninţări la adresa perpetuării normalităţii viciate, apar şi diverse forme de violenţă. Ţinta sunt cei „vinovaţi“ că au făcut ceva concret pentru a schimba lucrurile. Ro­mâ­nia nu este o ţară a asa­si­natelor exemplare, a bom­belor sub maşini sau a ră­pirilor. Asta nu înseamnă însă că ameninţarea şi frica nu joacă un rol important în înţelegerea activităţii ma­gistraţilor, judecători şi procurori, sau a poliţiştilor. Frica nu este numai faţă de o violenţă potenţială, ci şi faţă de influenţa politică, faţă de puterea economică şi mediatică. Cei care, aşa cum se spune, „sunt chemaţi să aplice legea“, pen­tru a-şi realiza rolul trebuie să de­pă­şească bariere pe care noi le vedem sau nu, dar putem fi siguri că ele sunt pro­hi­bitive pentru majoritatea celor de pe mar­gine. În România, una dintre bariere şi con­secinţe ale zdruncinării Sistemului du­pă intrarea în Uniunea Europeană a fost asasinatul simbolic executat cu ajutorul unui terorism mediatic exercitat de cei ca­re se simt în pericol la fiecare semn că le­gea li se aplică şi lor. Victime sunt deja oa­meni (fie cei care au încercat să aplice le­gea, fie cei care i-au susţinut), instituţii (cum ar fi DNA) şi concepte sau valori (ca independenţa justiţiei).

În acest sens, putem spera că primul mi­nistru Victor Ponta chiar nu-şi dă seama ce face atunci când apără compromisul cu Tra­ian Băsescu, utilizând alibiul luptei cu Da­niel Morar şi al „victoriei“ repurtate prin excluderea acestuia dintre cei care conduc procurorii din Ro­mânia. Prin acest tip de ar­gument legitimează de la înălţimea funcţiei sale te­rorismul mediatic îm­po­tri­va lui Daniel Morar şi, prin el, împotriva oricărui ma­gistrat incomod pentru cla­sa politică. E greu de crezut că acesta a fost scopul dom­niei sale, pentru că în aceas­tă ultimă săptămână a căutat toc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Primele rezultate din Ungaria arată că Viktor Orbán are o noapte proastă

News.ro acum 34 minute
TISZA, noul partid de opoziţie din Ungaria, care a candidat pe o platformă de îndepărtare a premierului Viktor Orbán de la putere, este pe cale să obţină peste 30% din voturi la alegerile europarlamentare, potrivit primelor rezultate, într-o lovitur

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor: Sâmbătă desemnăm candidatul la prezidenţiale. Eu de la o luptă nu dau înapoi

Mediafax acum 2 ore
„Principala forţă de opoziţie, alianţa AUR, îşi desemnează candidatul la prezidenţiale sâmbăta viitoare. Vom avea discuţii cu colegii, îşi vor spune fiecare opinia. Eu de la o luptă nu dau înapoi”, spune George Simion. Pe vot politic, la consiliile

ALEGERI 2024 - Preşedintele PSD Prahova: Suntem câştigători la nivel de Consiliu Judeţean. Ne aşteptăm la un procent de peste 40

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat din partea formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că, potrivit ”analizelor” făcute în ziua votului, PSD a câştigat preşedinţia CJ, obţinând un scor de peste 40%.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 5 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 57 minute
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°