În ultimii ani, prin modernizările aduse la nivelul infrastructurii dar și a altor obiective locale precum: Dispensarul, Căminul Cultural, Primăria și centrul civic, școlile, comuna Olari a căpă- tat un aer deosebit, chiar modern. Preocupat de aceste aspecte esențiale primarul Ștefan Muscă și-a fixat ca scop personal reabilitarea tuturor drumurilor din comună, atât prin asfaltare – unde a fost posibil, cât și prin pietruire intensă în zonele mai puțin circulate.
Un al doilea obiectiv de suflet al edilului din Olari a fost asigurarea unor cât mai bune condiții de școlarizare tinerei generații din comună. Noul teren de sport din curtea școlii și reabilitarea tuturor localurilor stau mărturie acestor tendințe.
Și ca o continuare, la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din Olari s-au montat geamuri noi, de tip termopan. „Acțiunea se încadrează în suma eforturilor pe care le-am făcut în ultimii ani de a moderniza școlile comunei, inclusiv Școala cu clasele I-IV din Sintea Mică, satul aparținător, proces care va continua“, a declarat primarul Ștefan Muscă.
În ultimii ani, prin modernizările aduse la nivelul infrastructurii dar și a altor obiective locale precum: Dispensarul, Căminul Cultural, Primăria și centrul civic, școlile, comuna Olari a căpă- tat un aer deosebit, chiar modern. Preocupat de aceste aspecte esențiale primarul Ștefan Muscă și-a fixat ca scop personal reabilitarea tuturor drumurilor din comună, atât prin asfaltare – unde a fost posibil, cât și prin pietruire intensă în zonele mai puțin circulate.
Un al doilea obiectiv de suflet al edilului din Olari a fost asigurarea unor cât mai bune condiții de școlarizare tinerei generații din comună. Noul teren de sport din curtea școlii și reabilitarea tuturor localurilor stau mărturie acestor tendințe.
Și ca o continuare, la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din Olari s-au