Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă te doare, te priveşte! / N-avem stomatologie şi nici farmacie deschise pe timp de noapte

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Am mai abordat această problemă, dar nu putem să o uităm cu totul. În Petroşani, de fapt în Valea Jiului, oricine trebuie să aibă în casă un calmant, un antibiotic sau un pansament gastric, o aspirină ori ceva de genul acesta. Dacă nu, noaptea n-ai nicio şansă să găseşti pe niciunde, pentru că, după ora 23, nu este deschisă nicio farmacie.

Unele farmacii au avut program de noapte, dar au renunţat din cauza faptului că nu erau rentabile.

Am auzit zilele trecute şi păţania unui părinte, nu contează numele, pentru că în situaţia lui, suntem siguri, s-au aflat mulţi dintre noi. Acesta are un copil mic, de clasă primară. În timpul nopţii copilul s-a plâns că are dureri de măsele. Se ştie, când te apucă durerea de măsea, poţi să stai şi în cap, că tot nu trece. Dacă nu ai un calmant bun sau un medic la care să apelezi, te urci pur şi simplu pe pereţi de durere. În mod normal, stomatologul la care mergi de obicei ar trebui să aibă afişat un număr de telefon pentru urgenţele majore. Puţini stomatologi sar, totuşi, din pat la orice oră din noapte pentru o durere de măsea. Dar, ar trebui să ofere prioritate copiilor, care suportă mai greu decât noi durerile, mai ales cele de măsele. Părintele despre care vorbim nu a găsit nici stomatolog, nici farmacie. Deoarece copilul lui îşi smulgea deja părul din cap de durere, părintele a apelat la Urgenţa din Petroşani şi chiar a vorbit şi cu un medic pediatru de gardă. Însă fără soluţie. El nu căuta neapărat să rezolve problema măselei atunci, căuta măcar un sfat util, despre cum să-i mai aline copilului durerea. Nici măcar un sfat ce calmant poate să administreze nu a primit. A doua zi s-a dovedit că situaţia medicală nu era chiar foarte gravă. Dar părintele nu avea de unde să ştie cât de tare este durerea copilului sau ce să-i administreze. Păţania omului, care, recunoaşte, s-ar putea să se fi panicat mai mult decât

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°